Fotbal   •   Nationala   •   AUSTRA - ROMÂNIA, 5 IUNIE, INNSBRUCK, ORA 21:30, ÎN DIRECT PE TVR1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Fără vîrfuri de careu » Atacanţii naţionalei cad pe capete la lot

Alexe l-a înlocuit pe Daniel Niculae în meciul cu Austria

Articol de Cristi Preda (foto), Viorel Tudorache (Neustift im Stubaital)   —  sâmbătă, 02 iunie 2012

După Niculae, care acuză dureri la menisc, ieri s-a accidentat la antrenament şi Curelea, astfel că, pentru meciul cu Austria, selecţionerul are doar două variante, de avarie: Alexe şi Grozav.

O zi cu ghinion ieri pentru lotul "tricolorilor", aflaţi în cantonamentul din Austria. Pe lîngă problemele medicale pe care Daniel Niculae le acuza după meciul cu Elveţia, celălalt vîrf împins convocat de Victor Piţurcă, atacantul Sportului, Cosmin Curelea s-a accidentat şi el la antrenament.

În prima parte a şedinţei de pregătire, toţi cei 23 de jucători au ieşit pe teren. Titularii din partida cu Elveţia au făcut doar 45 de minute de alergare. Niculae a rezistat în pluton. Nu i-au dispărut însă durerile la meniscul piciorului stîng, astfel că şansele să fie refăcut pînă la partida cu Austria (5 iunie, ora 21:30, Innsbruck) sînt aproape nule.

Alexe a mai jucat vîrf împins

Pentru ultima jumătate a antrenamentului, alături de rezerve şi de cei care au jucat mai puţin cu Elveţia a rămas doar Florescu. În timpul jocului la două porţi, de-a latul terenului, Curelea a resimţit dureri la inghinali şi n-a mai continuat. Singurul jucător din lot din Liga a II-a, după retrogradarea Sportului, a mai avut şi de curînd aceleaşi probleme în campionat. Dacă nici el nu va putea juca, lui Victor Piţurcă îi rămîn doar două variante de vîrf împins: Alexe şi Grozav. Dintre ei, numai primul a mai fost folosit pe acest post la Dinamo, în acest retur.


Curelea a amînat botezul fiului

Convocat de urgenţă, după ce Marius Niculae, accidentat, n-a mai putut face deplasarea în Elveţia şi Austria, Cosmin Curelea a fost nevoit să amîne botezul copilului său, programat pentru 3 iunie. Astfel, atacantul Sportului va organiza evenimentul pe 10 iunie.

Tătăruşanu apără cu Austria

Bogdan Lobonţ, titular în partida cu Elveţia, nu a mai participat la partea a doua a antrenamentului de ieri. La miuţă, cele două porţi au fost apărate de Ciprian Tătăruşanu şi de Silviu Lung jr. Portarul Stelei va apăra în partida cu Austria, urmînd ca omologul său de la Astra să fie rezervă în acea partidă.

Piţurcă s-a dus să vadă aseară Austria-Ucraina

Selecţionerul Victor Piţurcă a fost prezent aseară în tribunele stadionului Tivoli, din Innsbruck, la meciul dintre Austria şi Ucraina. Acesta a spionat pe viu viitoarea adversară a României. "Tricolorii" întîlnesc Austria marţi, de la ora 21:30 (în direct la TVR 1).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.