Sporturi   •   Handbal   •   PRELIMINARIILE CE / România-Grecia 31-14

Despărţire cu victorie » Radu Voina a cîştigat ultimul său meci pe banca naţionalei

Articol de Marian Ursescu   —  duminică, 03 iunie 2012

Radu Voina a condus ieri, contra Greciei, pentru ultima dată "naţionala" feminină a României. Gaţu nu ştie pe cine să pună în locul său

"Naţionala" României a terminat pe primul loc grupa de calificare la Campionatul European din Olanda, din decembrie 2012, dar gustul amar al necalificării la Jocurile Olimpice de la Londra nu a trecut încă printre "tricolore".



Ieri, la Piatra-Neamţ, în disputa contra Greciei, Radu Voina a fost pentru ultima dată selecţioner al reprezentativei. Tehnicianul Oltchimului a anunţat că nu va mai rămîne după ce a ratat principalul său obiectiv: biletul către Londra. "Ca pentru orice om, există un început şi un sfîrşit. A fost ultimul meci, sînt regrete, dar şi bucuria că s-a terminat o perioadă în care am avut şi satisfacţii, şi lucruri mai puţin plăcute. Normal este să le punem în balanţă şi să vedem în ce direcţie se înclină. Amintirile sînt pentru nepoţi, caracterizarea perioadei mele este pentru alţii, n-o să mă autocaracterizez", a declarat Voina.



Gaţu nu are soluţii

Cristian Gaţu, preşedintele FRH, a anunţat imediat după ce România a ratat calificarea la Londra că va avea un nou antrenor. Şeful handbalului nu are însă soluţii. Se gîndeşte mai degrabă la un antrenor străin. "Antrenorul de la echipa naţională nu va mai avea apartenenţă de nici o formaţie de club, va fi independent", a anunţat Gaţu. În aceste condiţii, Gheorghe Tadici, antrenorul de la HC Zalău, care era văzut ca principal favorit, are şanse să se întoarcă pe banca României doar dacă va renunţa la Zalău. Următoarea competiţie majoră pentru reprezentativa României va fi Campionatul European din luna decembrie 2012, din Olanda.



Victorie lejeră

În ultimul meci din grupa a doua de calificare, contra Greciei, româncele s-au distrat. Elenele nu le-au pus nici cea mai mică problemă, "tricolorele" cîştigînd cu 31-14. Au marcat pentru România: Farcău 8, Druţu 6, Curea 4, Brădeanu 3, Chintoan 2, Elisei 2, Băbeanu 2, Gogoriţă 2, Senocico 1, Nechita 1. Pentru că a terminat grupa pe primul loc, România va fi cap de serie la tragerea la sorţi a grupelor CE care va avea loc pe 6 iunie, la Rotterdam.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.