Victor Valdes a cucerit pentru a 5-a oară consecutiv Trofeul ”Zamora”, destinat portarului cu cea mai mică medie de goluri încasate în prima ligă spaniolă, dar performanţa nu i-ar ţine de cald. De ce? Fiindcă FC Barcelona caută alt portar, după cum susţine ”L'Equipe”.
Cotidianul francez dezvăluie că oficialii clubului ”blaugrana” sondează terenul ca să afle ce pretenţii are Olympique Lyon pentru a-l ceda pe Hugo Lloris. Internaţionalul francez (25 de ani) este sub contract pînă în iunie 2015, cu o clauză de reziliere de 35 de milioane de euro, însă catalanii vor să profite pe problemele economice ale grupării franceze şi să-l obţină pe Hugo la un preţ cît mai avantajos.
Lloris este considerat o soluţie mai bună deoarece Valdes e adesea nesigur şi gafează de destule ori. În plus, rezerva spaniolului, Jose Manuel Pinto, nu va mai putea continua mult la Barcelona din cauza vîrstei: se apropie de 37 de ani.
”Am primit recent o propunere interesantă pentru Lloris. O vom analiza”
Jean-Michel Aulas, preşedinte Lyon
358 de goluri a încasat Victor Valdes în cele 457 de partide disputate pentru prima echipă a Barcelonei, în toate competiţiile, din 2002 încoace
8,5 milioane de euro a plătit Lyon ca să-l ia pe Lloris de la Nice, în 2008
{{text}}