International   •   EURO 2012   •   PORTUGALIA

VIDEO Portugalia rîsului » Trupa lui Ronaldo n-a bătut pe nimeni în 2012!

+1 Foto
Lusitanii sînt la pămînt. Portarul Patricio și rezerva Costa au tras în Pepe pînă cînd mingea a intrat în plasă, aşa cum reiese din schiţa 3D // Foto: Reuters

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 04 iunie 2012

Lusitanii s-au întrecut în gafe în testul cu Turcia (1-3). După ce Ronaldo a ratat un penalty şi egalarea la doi, Ricardo Costa l-a nimerit pe Pepe pentru un autogol antologic.

Portugalia pare gluma proastă a pregătirilor pentru Euro. Fără vreo victorie în 2012, trupa lui Ronaldo s-a făcut de rîs şi sîmbătă, doar cu o săptămînă înaintea debutului cu Germania la turneul final. După două remize albe, cu Polonia şi cu Macedonia, a cedat la Lisabona în amicalul împotriva Turciei (1-3)!

VIDEO: Vezi aici rezumatul meciurilor!

Lusitanii au fost chiar comici, iar adversarii noştri din preliminariile CM 2014 s-au distrat de minune şi au profitat din plin. Defensiva s-a întrecut în gafe şi Umut Bulut nu a refuzat două cadouri. Mai întîi a taxat neînţelegerea dintre Bruno Alves şi portarul Rui Patricio, apoi pasa greşită a aceluiaşi Alves, complice fiindu-i Veloso. Golul 3 din final al turcilor a pus capac comediei, întrecînd orice imaginaţie!


Era 1-2, în minutul 88. O acţiune pe dreapta a lui Selcuk Inan, o centrare în careul mic, căutîndu-l pe Bulut. Rui Patricio a respins în Pepe, mingea a deviat ameninţător spre celălalt colţ, dar acolo se afla Ricardo Costa. Încercînd să degajeze, l-a ţintit tocmai pe Pepe, care a semnat un autogol halucinant! 1-3 şi Portugalia e la pămînt, penalizată de ratări şi de fluierăturile fanilor. Va evita un fiasco în grupă?

CR7 a ratat un penalty!

Ronaldo nu şi-a putut salva echipa de la naufragiu. După ce miercuri a refuzat să-i dea autograf unei fetiţe de 10 ani ce purta tricoul Barcelonei, Cristiano a irosit un penalty, Volkan ghicind colţul şi respingînd (64). "Am avut ghinion la finalizare şi am primit uşor goluri. Trebuie să ridicăm capul, pentru că la Euro n-avem voie să repetăm erorile! Sîntem însă pe drumul bun şi aceste amicale nu înseamnă nimic", a spus căpitanul lusitan.

1 gol a marcat Portugalia în ultimele trei jocuri de pregătire pentru Euro, cel semnat de Nani, cu turcii, în minutul 57

"Marea neagră care ne-a scufundat se va transforma într-un val pozitiv ce ne va ridica la turneul final" (Cristiano Ronaldo, căpitan Portugalia)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.