Campionate

Plătit ca la Dinamo! Ronaldinho a semnat cu o echipă care-i oferă un salariu de "cîine"

Ronaldinho la prezentarea oficială la Atletico Mineiro (foto: REuters)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 05 iunie 2012

Ronaldinho nu a stat fără angajament decît foarte puţin. La nici două zile de la despărţirea cu scandal de Flamengo, mijlocaşul brazilian de 32 de ani a semnat un alt contract cu mai modesta Atletico Mineiro.

16 milioane de euro susţine Ronaldinho că are de primit de la Flamengo

La noua sa echipă, ”Dinţosul” va avea un salariu de doar 120.000 de euro pe stagiune, sumă care, de pildă, este limita maximă la Dinamo. În afara acestui cîştig, starul sud-american va încasa bonusuri substanţiale în funcţie de realizări.

”Ronaldinho a venit la noi pentru a arăta că au existat erori. Eu nu judec pe nimeni, dar sînt sigur că el a avut de suferit şi poate să demonstreze întregii lumi că încă este fotbalist. Cred în el. Am reputaţia unui nebun, dar nu atît de tare încît să mă înşel cu un jucător ca Ronaldinho”, a zis preşedintele lui Mineiro, Alexandre Kalil.

”Îmi place să petrec. Aş organiza cîte o fiesta în fiecare zi”
Ronaldinho, acum trei zile

Pele tocmai l-a apărat pe Ronnie, foarte criticat din cauza party-urilor nocturne: ”Nu mai este acel Ronaldinho de acum 10 ani, dar are acelaşi talent. Poate să se integreze într-o echipă, dar este foarte important ca el să se simtă bine acolo. Şi are nevoie ca să nu fie blamat dacă rezultatele nu mulţumesc”.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.