Două familii, una din Italia şi alta de lîngă Viena, au venit special la Innsbruck pentru a lua un autograf de mijlocaşul de la Udinese, dar şi să demonstreze că românii stabiliţi peste hotare sînt uniţi.
Familia Stan s-a urcat pe garduri cînd a ajuns autocarul naţionalei la stadion. Tata, mama, fiica şi bunicul sînt dornici să-i prindă în cadru pe "tricolori".
"Am venit 500 de kilometri din Italia, de la San Dona di Piave, de lîngă Veneţia. În ţară n-aş fi bătut atîta drum! Dar aici merită efortul spre a arăta lumii că românii sînt uniţi în diaspora. Asta chiar dacă ne întoarcem acasă la trei dimineaţa, trecem vreo două-trei ore pe sub plapumă, iar la şapte plecăm la muncă. Măcar să luăm un autograf de la Torje!", vorbeşte cu accent italian Nicolae Stan, 42 de ani, de profesie electrician.
"Îl ştim pe Gabi de cînd juca la Deta"
Grupului din Cizmă li se alătură şi familia Cuberschi, care a parcurs tot 500 km de la Krems an der Donau, de lîngă Viena. "E prima dată cînd vin la un meci al «naţionalei». Torje e preferatul meu, mînca-l-ar mama! Îl ştiu de cînd juca la Deta, unde a lucrat soţul meu înainte să ne stabilim aici", explică entuziasmată Rodica Cuberschi, fostă profesoară de matematică în ţară.
Originară din Alexandria, femeia lucrează în Austria ca terapeut la un centru de sănătate: "Aici am cîştigat respect, linişte sufletească şi sănătate".
Festival de steguleţe şi marşul Radetzky
Moment care a înviorat atmosfera chiar în clipele cînd cele două formaţii intrau pe gazon: de la staţia de amplificare au început să se audă acordurile celebrului marş Radetzky, compoziţia lui Johan Strauss tatăl, care încheie an de an Concertul de Anul Nou de la Viena. Mii de steguleţe au pornit să se agite în tribună, de unde aplauze sacadate însoţeau fondul muzical, exact cum se întîmplă şi la obişnuitele reprezentaţii găzduite de Opera din capitala Austriei.
15 euro au costat biletele de intrare pentru fanii români la partida de la Innsbruck
{{text}}