Sportul oferă de multe ori lecţii de viaţă memorabile. Fiecare moment are învăţăturile sale. La fel cum este şi cel în care protagoniste au fost două puştoaice de 17 ani, implicate într-o cursă de 3.200 de metri în campionatul studenţesc al SUA, pe ”Jesse Owens Memorial Stadium” din Columbus, Ohio.
Arden McMath şi Meghan Vogel se numesc cele două eroine. Episodul care le-a adus în atenţia întregii lumi s-a petrecut spre finalul concursului. Cînd mai erau doar circa 20 de metri pînă la finiş, Arden a început să se simtă rău. Nu putea să mai alerge, s-a prăbuşit.
Vezi jos un video cu impresionanta lecţie de sportivitate.
În acea clipă s-a produs ceva absolut fantastic. Meghan s-a oprit şi a sărit în ajutorul rivalei, ridicînd-o şi sprijinind-o ca să termine cursa. Nu a mai avut cum să cîştige. A obţinut, în schimb, admiraţia tuturor. Meritat.
”Orice fată de pe pistă ar fi făcut ceea ce am făcut eu”
Meghan Vogel
Conform regulamentului, ambele atlete ar fi trebuit descalificate. Organizatorii nu au luat însă nici o măsură împotriva lor: în clasament Arden a figurat pe locul 14, iar Meghan - pe 15.
{{text}}