International   •   EURO 2012   •   PROBLEMĂ

Spania este cea mai obosită echipă de la Euro. Cît va conta?

Vicente Del Bosque e obligat să-i pună repede pe picioare pe elevii săi (foto: Reuters)

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 07 iunie 2012

Condiţia fizică va avea un rol foarte important la turneul final al CE 2012, organizat de Polonia şi Ucraina între 8 iunie şi 1 iulie. Majoritatea fotbaliştilor vin după un sezon încărcat, cu multe meciuri, ceea ce implică un grad ridicat de oboseală.

La acest capitol cel mai rău stă Spania. Cei 23 de componenţi ai lotului campioanei europene şi mondiale, primă favorită la titlu, adună 89.884 de minute disputate în stagiunea precedentă. Cu 2.000 mai multe decît Franţa, cu 5.000 peste Germania şi chiar cu 17.000 în plus faţă de Olanda, Italia şi Anglia.

Detaliind, aceste cifre arată că, de pildă, un spaniol a jucat o partidă şi un pic mai mult decît un francez şi două şi jumătate în plus faţă de un neamţ. Iar cele 17.171 de minute care separă Spania de Anglia presupun un total 190 de meciuri complete sau o medie de 8 jocuri în plus în picioarele fiecărui iberic.

Alt indiciu. 13 elevi de-ai lui Del Bosque, majoritatea titulari, au trecut de 4.000 de minute jucate în 2011-2012, însumînd cîte 44 de partide complete. În comparaţie, în această situaţie se găsesc doar 3 italieni şi englezi şi 5 olandezi.


 

AICI GĂSEŞTI tot ce trebuie să ştii despre Euro 2012, într-un spectaculos modul oferit de gsp.ro în parteneriat cu AFP. Program, loturi, CV-urile tuturor jucătorilor, statistici complete, totul într-o prezentare de excepţie, în exclusivitate pentru cititorii gsp.ro!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.