EURO 2012

VIDEO Pacostea numită Grecia » Elenii au mutat problemele din UE în curtea polonezilor: 1-1

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Gazdele turneului final n-au reuşit să-şi aproprie victoria nici cu ajutorul făţiş al ”centralului” spaniol Velasco Carballo. VEZI AICI IMAGINI VIDEO!

Cu grecii nu-i de glumă. Deja o pacoste pentru Uniunea Europeană, aseară le-au dat dureri de cap şi polonezilor: 1-1 în deschiderea Euro 2012.

Cu o axă Piszczek - Blaszczykowski - Lewandowski "şcolită" la campioana Germaniei, Borussia Dortmund, şi un al 12-lea jucător pe teren, "deghizat" în arbitrul Velasco Carballo, gazdele turneului final păreau să fi găsit reţeta victoriei.

Lovitură după lovitură
Lewandowski le-a dat elenilor prima lovitură, fabricînd cel dintîi gol al întîlnirii. Iar "centralul" spaniol a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-i amuţi definitiv. Cît de uşor l-a expediat pe Papastathopoulos la vestiare, cu două "galbene" inventate! Şi cît tupeu a avut să le refuze un penalty clar, la henţul în careu al fundaşului Perquis!

S-au răzvrătit
Culmea e că echipa lui Fernando Santos s-a ridicat de la pămînt şi a găsit puterea să se mai şi răzvrătească. La doar 6 minute de la reluare a amuţit efectiv stadionul naţional din Varşovia, cu golul proaspăt intratului Salpingidis. Iar cînd polonezii făceau eforturi să-şi revină din şoc, a avut chiar şansa lui 2-1.

Oaspete generos
Acelaşi Salpingidis a rămas singur-singurel în careu cu Szczesny, iar portarul Arsenalului n-a găsit altă soluţie decît faultul : "roşu" direct, penalty pentru greci. Dar "veteranul" Karagounis, 35 de ani, campion deja în 2004, n-a avut suficientă "obrăznicie" să le strice gazdelor debutul la Euro. Şi-a rămas remiză.

"Arbitrul a greşit eliminîndu-l pe Papastathopoulos, dar chiar şi în inferioritate am controlat meciul" (Fernando Santos, selecţioner Grecia)

"Nimic nu este pierdut încă. Totuşi, mă doare că acest rezultat, 1-1, e mai bun decît jocul nostru" (Donald Tusk, premierul Poloniei)

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Aavram la spital
Fernando Santos a fost obligat să facă prima schimbare înaintea pauzei. Aavram Papadopoulos s-a accidentat la genunchi şi n-a mai putut continua meciul, selecţionerul grec înlocuindu-l în minutul 37 cu celălalt Papadopoulos din lot, Kiriakos. Aavram a părăsit stadionul din Varşovia şi a fost transportat de urgenţă la spital pentru analize, urmînd să afle dacă va mai juca la acest turneu final.

Gazdele, la Real şi United!
Transferuri de senzaţie în tabăra poloneză! Din sezonul viitor, Lukasz Piszczek (28 de ani) va îmbrăca tricoul lui Real Madrid, în timp ce Robert Lewandowski (23 de ani), marcatorul primului gol de la Euro, va juca la Manchester United. Anunţul a fost făcut de antrenorul Poloniei, Franciszek Smuda. "Naţionala Poloniei e formată în jurul lor. În plus, Blaszczykowski se va transfera tot în Anglia", a adăugat selecţionerul.

AICI GĂSEŞTI tot ce trebuie să ştii despre Euro 2012, într-un spectaculos modul oferit de gsp.ro în parteneriat cu AFP. Program, loturi, CV-urile tuturor jucătorilor, statistici complete, totul într-o prezentare de excepţie, în exclusivitate pentru cititorii gsp.ro!



AICI ai cele mai atractive cote la Euro! Pariază pe Campionatul European şi cîştigă!

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.