Raluca Olaru a revenit de la Paris multumita, un pic trista si cu ginduri mari pentru viitor
S-a aflat la primul ei turneu de Mare slem la senioare. A trecut de calificari, a depasit doua adversare pe tabloul principal si a fost oprita doar de sirboaica Ana Ivanovici, numarul 7 mondial. Raluca Olaru (18 ani) a reusit un parcurs valoros pe zgura pariziana, unul care o va duce nu doar in Top 100, ci chiar in jurul locului 70 in lume. De la inceputul anului, drumul romancei a fost permanent ascendent, semn al unei maturizari rapide, al unui joc din ce in ce mai bine pus la punct, al unei increderi sporite.
- Raluca, bine ai revenit! Ce faci?
- Sint un pic obosita, un pic trista, pentru ca s-a terminat, dar sint fericita ca am trait aceasta experienta.
- Cum ai descrie zilele de la Paris?
- Din punctul de vedere al trairii, acesta a fost visul meu. Sa trec de calificari, sa ajung in turul trei si sa joc pe un teren mare. Sa-i am alaturi pe cei care ma sustin, familia, pe antrenorul meu, domnul Zancu. si visul mi s-a implinit. Emotional, a fost o superexperienta. Daca ma gindesc la tenis, pe de o parte stiam ca pot. Totusi, parca am fost luata pe nepregatite. Acum, cind enumar: locul 70, turul 3, parca suna ciudat. Una e sa crezi, sa stii si alta sa ti se intimple. E altfel decit mi-am imaginat.
- Primele zile cum au fost?
- Eram putin obosita dupa Maroc, asa ca mi-au prins bine cele patru zile pe care le-am avut pina la meciurile din calificari, cu ploaia si programul de acolo.
- Ce diferenta e fata de alte turnee pe care le-ai jucat?
- Tenisul e acelasi, adversarele de asemenea, meciurile grele toate. Este insa mai mult stres. E ceva care pe mine ma incarca psihic.
- Le-ai invins pe Vakulenko si Pucek jucind foarte bine, cum a fost totusi intilnirea cu Ana Ivanovici?
- Am avut emotii foarte mari, am facut multe erori. Am fost departe de ceea ce joc eu, insa si ea a facut un meci bun si poate m-a fortat sa gresesc. S-au adunat multe, dar e o experienta din care am invatat. Data viitoare nu va mai fi asa!
- Anul acesta ai intilnit deja citeva jucatoare importante, Venus Williams, Schnyder, Jankovici, Ivanovici. Incepi sa te obisnuiesti cu asemenea adversare?
- Mi-am dat seama ca sint printre ele, ca jocul ma indreptateste la o pozitie intre primele 50. Era ceea ce tinteam, insa aveam unele dubii. Acum sint sigura.
- Din premiul primit te-ai gindit sa-ti oferi un cadou?
- Nu m-am gindit inca. As putea sa-mi iau o masina, dar inca nici n-am carnet...
- Iti place Parisul?
- Daaa, foarte mult. Imi place atmosfera, imi plac monumentele. N-am iesit insa decit simbata seara putin. Mi-ar fi placut sa mai pot ramine o zi, dar n-am gasit bilete de avion pentru luni.
- In continuare?
- O sa-mi dau bacalaureatul si in august voi merge la US Open.
Raluca Olaru va fi locul 70 in lume, ocupat cel mai recent de o romanca in 2001, prin Ruxandra Dragomir / Foto: AP-Rompres
"Joc inteligent"
Antrenorul Ralucai, Silviu Zancu, spune ca locul pe care aceasta il va ocupa lunea viitoare, in jur de 70, este sustinut de jocul practicat. "Pozitia a 50-a la sfirsitul anului este una perfect realizabila", a adaugat el. Descriind evolutia romancei pe tabloul principal, Zancu arata ca "a jucat inteligent in primele doua meciuri, apoi, in fata Anei Ivanovici, au fost mai multi factori. Arena Suzanne Lenglen aproape plina, prezenta in turul trei, toate au produs emotii mari. Iar Ivanovici e numarul 7 in lume. Este insa o experienta care-i va folosi". Antrenorul a incheiat subliniind ca, de fapt, ultimele 6 luni reprezinta o experienta importanta, Raluca pierzind foarte putine meciuri in aceasta perioada.
4 iunie 2007
{{text}}