Antonio Conceicao e convins că ”vişiniii” au dat lovitura prin transferul fostului fundaş dreapta al lui Porto.
Ivo Pinto (22 de ani) a semnat cu CFR Cluj, dar nu va fi prezent luni la reunirea lotului. Fundaşul dreapta va face cunoştinţă cu Ioan Andone şi cu noii săi colegi în cantonamentul din Austria, unde CFR va ajunge peste o săptămînă. Fostul jucător al lui FC Porto a primit cîteva zile în plus de vacanţă, după ce săptămîna trecută a fost convocat la acţiunile reprezentativei lusitanilor Under 21.
Fostul tehnician al "vişiniilor", Antonio Conceicao, spune că Ivo Pinto va deveni un jucător important în campionatul României. "E tehnic şi rapid, unul dintre cei mai promiţători tineri din Portugalia pe postul de fundaş dreapta. A adunat mai multe selecţii la juniori şi la tineret şi cred că în viitor va ajunge să joace şi la reprezentativa de seniori a Portugaliei. Cred că acest transfer poate fi considerat o lovitură pentru CFR Cluj", a declarat Conceicao.
Lansat de Pacheco
Ivo Pinto a fost promovat la echipa mare a lui Boavista, în 2005, de unul dintre antrenorii doriţi în trecut la CFR Cluj, Jaime Pacheco. "Atunci am ştiu că pot ajunge fotbalist. Pacheco m-a adus la echipa mare, unde m-am antrenat cu fotbalişti adevăraţi", a declarat Ivo Pinto pe site-ul firmei care-l impresariază. "Voi lupta mereu pentru a-mi îndeplini obiectivele. Cuvîntul renunţare nu face parte din vocabularul meu", a mai spus jucătorul de bandă.
Adrien Silva are o ofertă din Liga 1
Cotidianul O Jogo a scris în ediţia de ieri că "decarul" lui Sporting Lisabona, Adrien Silva (23 de ani), are o ofertă din România. Adrien a evoluat în 2011-2012 la Academica, sub formă de împrumut, fiind coleg cu Valente. Portughezul are însă o cotă importantă în Portugalia şi o clauză de reziliere a contractului cu Sporting de 25 de milioane de euro. Angajamentul acestuia expiră în vara lui 2013, iar "leii" i-au făcut deja o ofertă de prelungire.
Valente, la superlativ
Antrenorul de 50 de ani a subliniat şi importanţa transferului unui alt portughez la Cluj, Diogo Valente (27 de ani). "E genul de jucător care permite unui antrenor mai multă libertate de mişcare în plan tactic, un fotbalist care poate juca şi într-un sistem cu 3 atacanţi şi în 4-4-2. Valente are foarte multă experienţă, a jucat la mai multe echipe în Portugalia, iar recent a cîştigat Cupa cu Academica, în faţa lui Sporting. Şi el a reprezentat Portugalia, la tineret, într-o echipă cu Nani sau Quaresma", a mai spus Toni.
5 transferuri a perfectat CFR pînă în acest moment: Deac, Sepsi, Felgueiras, Valente şi Ivo Pinto
{{text}}