Liga 1

FOTO S-a reunit campioana! Lot impresionant pentru Andone

+5 Foto
Jucătorii lui CFR la primul antrenament (foto: ziuadecluj.ro)

Articol de Valentin Şchiopu  —  luni, 11 iunie 2012

Clujenii s-au reunit astăzi şi au făcut primul antrenament din noua stagiune. La şedinţa de pregătire au participat şi noile achiziţii Deac, Sepsi şi Valente


CFR Cluj a început pregătirea în această dimineaţă. Andone a avut la dispoziţie 28 de jucători, dar încă 6 jucători au lipsit motivat de la primul antrenament al stagiunii. Ando şi-a prezentat şi noul staff: Iulian Mihăescu va fi unul dintre secunzi, iar Ion Manu se va ocupa de pregătirea portarilor.

Dintre noile achiziţii au fost prezenţi numai Deac, Sepsi şi Valente. Mario Felgueiras va ajunge în această săptămînă la Cluj, în timp ce fundaşul dreapta Ivo Pinto va face cunoştinţă cu noii săi colegi de abia în cantonamentul din Austria, unde feroviarii pleacă sîmbătă.

"Am foarte mulţi jucători la dispoziţie. În principiu, voi duce 28 de fotbalişti în primul cantonament. Obiectivele sînt clare. Vrem în primul rînd Supercupa. Preşedintele a vorbit cu băieţii şi le-a transmis că sînt datori să cîştige acest trofeu.

Vrem eventul, normal. Ar fi culmea ca o campioană să-şi propună locul al doilea în următorul sezon. Va fi mult mai greu, dar cu atît mai frumos dacă vom triumfa din nou Atacurile la adresa noastră se vor intensifica şi vor fi mult mai virulente. E normal, toţi vor dori să ne doboare de pe locul 1", a spus Andone.

CFR are programate două cantonamente în Austria: 16-28 iunie (în Abtenau) şi 31 iunie-12 iulie (în Leogang). Formaţia din Gruia va susţine 6 amicale.

"Wesley a fost cel mai bun din Liga 1 în sezonul trecut. Acum să vedem dacă se va acomoda cu atmosfera din Ghencea, cu Gigi"
Ioan Andone, antrenor CFR

"Am venit aici să cîştig campionatul. Cadu şi Sougou, foşti coechipieri de-ai mei mi-au vorbit la superlativ de proiectul CFR Cluj"
Diogo Valente, mijlocaş CFR Cluj

Lotul prezent la reunire:

Portari: Stăncioiu, Mincă, Amadio

Fundaşi: Panin, Maftei, Piccolo, Cadu, Nuno Diogo, Rada, Sepsi, Camora, Nicoară, Cornel Ene (junior), Edimar

Mijlocaşi: Diogo Valente, Deac, Bakary Sare, G. Mureşan, Rui Pedro, Godemeche, Hora

Atacanţi: Kapetanos, Sougou, Ronny, Batin, S. Buş, Mîndruşcă (CFR II), L. Ganea

Absenţi: Felgueiras, Lionn, Celestino, Bastos, Kivuvu (toţi, învoiţi), Ivo Pinto (vine direct în cantonament)

Staff: Ioan Andone (antrenor principal); Secunzi: Francisc Dican, Iulian Mihăescu; I. Manu (antrenor cu portarii), P. Potocnik (preparator fizic)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.