De la Bucureşti pînă la Doneţk sînt 1.400 de kilometri, dar directorul Gazetei a avut parte de o călătorie extrem de dificilă. În Ucraina, drumurile sînt groaznice, marcajele lipsesc, iar miliţienii, altfel amabili, nu te iartă şi-ţi dau la greu amenzi "la negru".
Toţi mi-au zis să nu mă duc cu maşina la Doneţk, pentru Europene, deoarece risc s-o rup în gropile de pe drum, mari cît nişte peşteri! Adevărul e că am ajuns unde am vrut făra s-o fi rupt-o, dar nici mult nu mi-a lipsit!
Cu viteza melcului
Posibil să nu fi ales cel mai fericit traseu intrînd în Republica Moldova pe la Giurgiuleşti, nu pe la Albiţa, iar în Ucraina pe la Reni, dar recunosc că în 40 de ani de cînd conduc n-am văzut un drum mai rău, mai ciuruit, mai sfîrtecat, decît cel dintre Reni si Izmail. Jurai că a fost bombardat metru cu metru, din care pricină am înaintat cu viteza melcului, în pasul piticului!
Ne-au trebuit două ceasuri să străbatem 30 de kilometri! Corect, mai la vale, după Odesa (în rusă se scrie cu doi s, în ucraineană cu unul singur) şi chiar înainte, lucrurile s-au mai schimbat, însă nu foarte tare. Cine se plînge de şoselele româneşti, neperformante cum sînt ele, va fi teribil de mîndru descoperindu-le pe cele din regiunea ucraineană de la nord de Delta Dunării. N-o să credeţi, dar la unii e chiar mai rău.
Scule şi rable
Deşi benzina e mai ieftină, ar veni cam 4,50 – 4,70 lei litrul, pe aici circulă puţine maşini. Simplificînd, le-aş împărţi în scule şi în rable. De-o parte ar fi jeepurile, majoritatea marca Nissan, care trec pe lîngă tine cu 150 pe oră, ca nălucile, ca părerile.
Altă categorie e formată din bătrînele Lada şi Moskvici, veritabile piese de muzeu ce-au supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial, dacă nu şi celui dintîi! Curg tablele din ele, sînt legate cu sfori şi cu basmale la propriu, nu la figurat, le priveşti tîrîindu-se ca nişte nave naufragiate şi te miri că nu se desfac in bucăţi!
Aşa cum unii consideră că nu există clasă de mijloc în societatea ucraineană, pesemne că nu există nici în materie de maşini.
Ori sînt bijuterii, ori sînt hîrburi. Unde o fi ieşire?
Dacă pe şosele întîlneşti rar indicatoare, ori nu întîlneşti deloc, la fel stau lucrurile şi prin oraşe. Trebuie să te orientezi după soare şi să ghiceşti încotro s-o apuci, din care pricină inclusiv traversarea Izmailului, mare cît Strehaia, aduce cu dezlegarea unui rebus rezervat avansaţilor!
De regulă, localnicii se arată binevoitori, îţi zîmbesc şi doresc să te ajute, numai fie că nu înţeleg ei ce-i întrebi, fie că nu pricepi tu, deşi rupi ceva rusă, ce răspund ei. Osteneşti dînd din mîini şi te enervezi, nu înainte de a constata că iar ai greşit ieşirea şi trebuie să te întorci! Nu-ţi rămîne decît să admiri cupolele bisericilor aflate pe fiecare stradă, cu turle zvelte şi, fără excepţie, proaspăt aurite.
Nu ştiu ce sentimente au trăit alţii, dar eu şi Daniel Nanu ne-am simţit pierduţi, derutaţi, rătăciţi. Cu atît mai mult cu cît GPS-ul ne anunţa din clipă în clipă că n-are semnal!
Miliţia nu doarme!
Pentru că nu şi-a schimbat nici numele, nici năravul, miliţia de aici e discretă, dar prezentă, vigilentă. Agenţii se comportă în trafic asemenea bulgarilor din urmă cu cîtva timp, pretind că te-au înregistrat cu radarul depăşind viteza, aparatul nu-i fix, ci pare un Kodak de colecţie ţinut pe umeri, apoi te ard la buzunar!
Îţi vorbesc frumos, niciodată însă în vreo limbă de circulaţie internaţională, nu uită să-ţi ceară noutăţi despre Mircea Lucescu, ba şi să-ţi atragă atenţia că peste 3 kilometri vei nimeri peste nişte colegi de-ai lor infinit mai duri, dar conversaţia nu te scuteşte de plata unei amenzi de minimum 255 de grivne, echivalentul a 25 de euro. Fireşte, nu primeşti chitanţă, la ce ţi-ar servi cînd nu ştii ucraineana?!
Odesa, oraş deschis
Întîrziind pe coclauri, n-am putut face drumul dintr-un foc, ci am fost siliţi să înnoptăm pe malul Mării Negre, la Odesa, unde s-au născut ori au trăit Ilia Mecinikov, Selman Waksman şi Igor Tamn, laureaţi ai Premiului Nobel, Nikolai Pirogov, pionier al utilizării anesteziei, Dmitri Mendeleev, cel cu tabelul, scriitorii satirici Ilf şi Petrov, poeta Ana Ahmatova, muzicienii David şi Igor Oistrach, şahistul Efim Geller, fotbalistul Igor Belanov, iar lista celebrităţilor locale nu se opreşte aici.
Iarăşi am orbecăit vreun ceas pînă să găsim, dirijaţi de un taximetrist năuc, un hotel accesibil. Curios, deşi era duminică seara şi se apropia ora 20, aceeaşi ca şi acasă, toate magazinele aveau uşile deschise!
Cineva ne-a explicat că e normal să se întîmple aşa, e recomandabil, într-un oraş turistic şi în plin sezon, lecţie la care n-ar strica să luăm şi noi aminte, dar mai ales grecii, obişnuiţi să tragă obloanele vineri la prînz şi să le ridice abia luni. Altfel, am dormit ca pruncii la Odesa, după care am atacat ultimii 700 de kilometri ai aventurii. Despre Doneţk însă, în corespondenţa viitoare.
AICI ai cele mai atractive cote la Euro! Pariază pe Campionatul European şi cîştigă!
{{text}}