International   •   Campionate   •   UCRAINA - SUEDIA 2-1

VIDEO Şevcenko a întinerit după victoria cu Suedia: ”Ca la 20 de ani!”

Şevcenko a decis meciul cu Suedia prin dubla marcată în repriza a doua

Articol de Răzvan Luţac   —  miercuri, 13 iunie 2012

A slăbit 3 kilograme şi a uitat de durerile la genunchi şi la spate. Cele două goluri marcate de căpitanul lui Blohin l-au transformat din "expirat" în vedeta turneului.

La aproape 36 de ani, Andrei Şevcenko părea doar o fantasmă a trecutului milanez. Măcinat de accidentări şi dureri, fără meci jucat între decembrie şi aprilie şi mai mult rezervă la Dinamo Kiev. "E în lotul pentru CE doar pentru a-şi trece în palmares şi un European", era poziţia dură a presei ucrainene. Toţi îl vedeau titular pe Devici, sfertfinalist al Europa League cu Metalist Harkov.

VEZI AICI GOLURILE MARCATE DE ŞEVCENKO!

A pornit nebunia!

Iar "Ţarul" a lovit cînd nu se aştepta nimeni. La 0-1, într-un moment în care Ucraina părea căzută psihic. Două lovituri de cap care au transformat Kievul într-un furnicar al bucuriei. Zecile de mii de suporteri ieşiţi în stradă au petrecut pînă în zori, repetînd obsesiv: "Şeva! Şeva! Şeva!".


Aplaudat la conferinţa de presă

Vîrful a fost întîmpinat cu aplauze de jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă după meci. "Mă simt ca la 20 de ani, am întinerit subit. E o zi fantastică. Am uitat de problemele la genunchi şi spate" a fost prima reacţie a lui Şevcenko. La final, fostul internaţional croat Suker i-a înmînat trofeul de cel mai bun de pe teren. "Vreau un tricou galben cu numărul 7!", şi-a exprimat dorinţa ex-iugoslavul.

Căpitanii la înălţime

Pentru a doua oară în istoria Euro, ambii căpitani au punctat într-un meci. Suedezul Ibrahimovici a deschis scorul, iar Şevcenko a marcat golurile Ucrainei. Prima oară în care ambii purtători ai banderolelor au reuşit să înscrie a fost Portugalia - Germania, de la Euro 2008. Atunci, marcatori au fost Nuno Gomes şi Ballack. (Florin Dincă)



Ibra a sărit la bătaie

În pauza meciului, Ibrahimovici a avut o altercaţie cu Rosenberg. Vîrful lui Milan le-a reproşat colegilor că trimit prea multe mingi lungi în atac. Deranjat de tonul lui Ibra, Rosenberg a ripostat. Iritat de intervenţia coechipierului, căpitanul Suediei l-a împins pe acesta şi i-a adresat cîteva vorbe grele. Conflictul a fost aplanat de managerul echipei, fost internaţional Allback.



Blohin a visat golurile :D

Blohin a jucat rol de profet. "Am visat că Şevcenko va marca două goluri, dar nu m-a crezut cînd i-am zis. De aici înainte cred c-o va face", s-a amuzat fostul "Balon de Aur". Declaraţia a surprins mass-media din ţara vecină, care se aştepta ca "şeptarul" să nu fie folosit încă din primul minut.

5 "duble" a reuşit Andrei Şevcenko la echipa naţională, pentru care a marcat în total 48 de goluri

"Şevcenko a făcut diferenţa. Ne-a bătut un fenomen" (Erik Hamren, antrenor Suedia)


"Dumnezeu ajută oamenii ca Şevcenko. Cariera lui părea terminată. Dar ce meci a făcut! Maestrul ne-a arătat încă o dată clasa" (Evgheni Lovcev, fost internaţional sovietic)

AICI GĂSEŞTI tot ce trebuie să ştii despre Euro 2012, într-un spectaculos modul oferit de gsp.ro în parteneriat cu AFP. Program, loturi, CV-urile tuturor jucătorilor, statistici complete, totul într-o prezentare de excepţie, în exclusivitate pentru cititorii gsp.ro!

AICI ai cele mai atractive cote la Euro! Pariază pe Campionatul European şi cîştigă!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.