Zara Phillips, nepoata reginei Elisabeta a II-a, a fost desemnată drept membră a lotului naţional de echitaţie al Marii Britanii pentru Oimpiada de la Londra (27 iulie-12 august).
Zara a obţinut locul 3, duminică, la proba de cross country de la Bramham pe calul High Kingdom şi şi-a asigurat astfel locul în echipa olimpică. În vîrstă de 31 de ani, sportiva a declarat: "Este uimitor să ai o astfel de ocazie. Sînt foarte fericită pentru calificare şi de-abia aştept Jocurile Olimpice".
Phillips a luat gena competiţiei de la părinţii ei, Prinţesa Anne şi căpitanul Mark Phillips, ambii reprezentanţi ai ţării lor la Jocurile Olimpice. Zara, care este a 14-a în succesiunea la tron, a cîştigat în 2006 Campionatele Mondiale şi a fost desemnată de către BBC personalitatea sportivă a anului. A fost selecţionată şi pentru Olimpiada din 2008, de la Beijing, dar calul ei, Toytown, s-a accidentat.
După acel moment, Zara Phillips nu a mai cîştigat nimic, intrînd într-un con de umbră. De-abia în ultimele luni a reuşit să se pregătească aşa cum şi-a dorit. La Olimpiada de la Londra, Zara şi High Kingdom vor concura la proba completă, care adună dresajul, săriturile peste obstacole şi cross country.
Zara Phillips spune despre calul ei că este relaxat şi cooperant. "Este uşor de manevrat, îi place să sară, cred că vom avea succes împreună la Olimpiadă", a spus ea.
Mama sa, Prinţesa Anne, a luat parte la concursul de echitaţie de la JO din 1976, iar tatăl său a luat o medalie de aur cu echipa la Munchen, în 1972, şi apoi un argint 16 ani mai tîrziu, la Seul.
{{text}}