Gravele accidentări suferite în carieră, fractură craniană în 2006 şi faţa tăiată de crampoane în 2008, au provocat teama portarului Cehiei în intervenţile care impun contactul cu adversarul.
Este considerat unul dintre cei mai buni portari ai lumii. Recent, în finala Champions League, Bayern - Chelsea, la 1-1, în minutul 84, a parat penaltyul tras de Roben. Apoi, la loviturile de departajare, a fost iar decisiv, blocînd şutul lui Olici şi aducînd trofeul lui Chelsea. Totuşi, în ultimul timp, uriaşul cu cască nu mai e acelaşi. Chiar şi colegii săi de la club vorbesc depre asta. Iar la Euro, Petr Cech, goalkeeperul Cehiei, e chiar o dezamăgire.
"Am greşit"
S-a văzut prima dată cu Rusia, cînd, la golul lui Şirokov, a evitat să blocheze balonul la picioarele jucătorului rus. Apoi, împotriva Greciei, a scăpat o minge la care se repezise şi colegul său, Sivok. S-a speriat şi a făcut un cadou nesperat pentru Gekas, a cărui reuşită a dat mari emoţii Cehiei. "Gafa a părut comică, dar se întîmplă în fotbal. A fost vina mea, am luat o decizie greşită la acea fază", a explicat Cech
Evită ciocnirile
Groaznica accidentare din 2006, cînd a suferit o fractură craniană după contactul cu Hunt, de la Reading, a lăsat urme adînci pentru Cech. Apoi, în 2008, la un antrenament, colegul său, Ben Haim, l-a tăiat pe faţă cu crampoanele. A avut nevoie de 50 de puncte de sutură. De atunci, Cech parcă şi-a pierdut curajul cînd e vorba de fazele în care contactul cu adversarul e inevitabil.
"Puteam să aştept puţin şi să prind uşor acea minge după ce Tomas trecea de mine. Am vrut să intervin înaintea lui, dar m-am panicat cînd am realizat că ne vom ciocni" (Petr Cech, portar Cehia)
5 goluri din 6 şuturi pe poartă a încasat Petr Cech la acest Euro, în partidele cu Rusia şi cu Grecia
{{text}}