La intrarea în centrul de presă "Donbass Arena", primul lucru care te izbeşte e aerul condiţionat: de la 35 de grade, plonjezi la 20. Al doilea: pustiul care bîntuie. Închipuiţi-vă un cort imens, genul care la noi găzduiesc nunţile acelea de 1.000 de oameni, la care Guţă sau Vijelie urlă "Pentru naşul maaareee! Fără număr, fărăăă număăăr...!"
A treia chestie, mult mai gravă, e că lipseşte Veronica, fata cu ochi albaştri care mă ajutase pînă acum cu "l'Equipe". "Mîine o găsiţi". Fata care mă lămureşte e blondă, are o coafură gen Iulia Timoşenko şi ar izbîndi în Bucureşti cel puţin de la Irinel în sus! O cheamă Victoriya. "L'Equipe" nu mai e la stand. Iar "domnul Ovidiu" chiar mi-a zis să nu vin fără "Le quotidien du sport et de l'automobile".
Acum un sfert de secol
Da, acum 25 de ani o rugam pe vînzătoarea de ziare, peste drum de Liceul "Tudor Vladimirescu" din Tîrgu Jiu, să-mi oprească "Sportul", să-i citesc pe Ioaniţoaia, Cupen şi Chirilă. Au trecut anii. Îi iau domnului Ovidiu "Fakt", tabloidul polonez care-i aminteşte de tinereţe şi de cele 8 luni petrecute la Varşovia în anii facultăţii. Ohooo! Găsesc şi "Gazeta Wyborcza", ziarul lor quality nr. 1. Poza lui Blasczczykowski pe prima pagină şi titlul "Gramy Dalej".Ce-o fi asta?
Merci, Gildas!
Oraşul e plin de afişe cu ultimul număr din "Shakhtar Magazin". La braţul lui Ahmetov zîmbeşte Mircea Lucescu în seara cînd Şahtior a cucerit ultimul titlu. Probabil că singurul lucru pe care Ahmetov nu l-ar putea cumpăra aici ar fi cerul. Dar mai e un om căruia echipa şi oraşul îi datorează enorm. Taximetriştii sau fetele de la restaurant îşi aruncă ochii spre acreditare. Replica inevitabilă: "Romaniaa? Mirciaaa Liuciescuuu!".
Victoriya îmi spune că ziarele care se găsesc la stand, copiile alb-negru ale celor originale, vin în centrul de presă un pic după prînz şi sînt tipărite ba la Doneţk, ba la Kiev. Sînt salvat! Un tip asistă la discuţie şi-mi întinde "l'Equipe" de azi. Pe ecuson scrie Gildas Crozon şi e de la "Le Courier de l'Ouest". Merci beaucoup, Gildas!
{{text}}