Severinul a ajuns în elita fotbalului românesc, urmînd să joace, în premieră, de luna viitoare, în Liga 1. Povestea acestei echipe, care va juca în primul eşalon sub noua denumire, CS Turnu Severin, a început în 1994. Cînd Hagi, Răducioiu şi Ilie Dumitrescu scoteau oamenii în stradă de bucurie prin victoriile legendare înregistrate în America, ploieşteanul Vasile Cîrstea, director la Romgaz, ajuns la Craiova, a fondat echipa Gaz Metan Gherceşti. Şi-a rămas de atunci susţinătorul cel mai important al formaţiei, aşa cum anunţă cei de la club. A fost preluat numele bazei din comuna aflată lîngă Craiova şi a fost un sezon bun în Liga Elită, mai exact al 5-lea eşalon competiţional.
Traseul ascendent
În anul imediat următor, formaţia a promovat în Divizia D şi-au trecut 11 ani pînă la un nouă promovare. În 2006, echipa a ajuns în Divizia C, cînd a preluat şi o nouă titulatură, Gaz Metan Podari. Clubul Gaz Metan CFR Craiova a luat naştere în vara lui 2007 prin fuziunea grupărilor Gaz Metan Podari şi CFR Craiova.
Pentru fuziune ambele tabere au făcut sacrificii: Gaz Metan a rupt acordul de colaborare cu Şcoala de Fotbal Gică Popescu, care oricum nu funcţiona aşa cum îşi dorea conducerea echipei din Podari, iar CFR Craiova a cedat locul de-abia câştigat în Liga a treia echipei Ştiinţa Malu Mare. În 2009, formaţia mai bifează o promovare, de data aceasta în liga secundă.
În sezonul 2009-2010, echipa a avut cel mai bun parcurs in Cupa României, fiind însă eliminată de CFR Cluj în optimile de finală. Anul trecut s-a luat decizia ca echipa să se mute la Severin, schimbîndu-şi şi denumirea. Iar în urmă cu cîteva săptămîni s-a decis promovarea formaţiei în prima divizie din România: Poli Timişoara n-a luat licenţa, Gaz Metan Severin a urcat de pe poziţia a 3-a a clasamentului Seriei B2 direct în Liga 1.
"Cu Dinamo, în prima etapă, vor fi 20.000 de oameni în tribună"
Tricourile formaţiei sînt similare cu cele ale Universităţii Craiova, grupare-simbol a Olteniei. Cei din Severin, jumătate olteni, jumătate bănăţeni, sînt mîndri de asemănare şi speră să devină apreciaţi şi stimaţi în zonă. N-au probleme cu banii, sînt susţinuţi şi de către primarul urbei, Gherghe Constantin. "Eu am avut onoarea să joc şi la Ştiinţa, sperăm să ne ridicăm la aşteptările publicului din Oltenia", a declarat Florin Pîrvu, fost campion cu Dinamo, ca jucător, acum secund al lui Marian Bondrea la Severin.
Porecla echipei este una menită să-şi sperie adversarii: "lupii dacici". Simbolul este prezent şi pe emblema clubului. Stadionul formaţiei are o capacitate de 20.000 de locuri, iar în ediţia precedentă media a fost de aproape 5.000 de spectatori la fiecare partidă. "La victoria cu FC Bihor din tur au venit şi 8.000 de oameni la arenă. În Liga 1, cel puţin pentru început, nu cred că vom avea 10.000 de spectatori", a mărturisit Pîrvu. "În prima etapă, cu Dinamo, estimăm să se joace cu "casa închisă", a declarat şi Marian Bondrea, tehnicianul de 61 de ani care era la modă la începutul anilor "90.
Staff-ul tehnic al severinenilor
Antrenor principal: Marian Bondrea
Antrenori secunzi: Florin Pîrvu, Cornel Mihart
Antrenor cu portarii: Valentin David
Jucători reprezantativi cu care s-a obţinut promovarea: Bălace, Olah, Şteţca, L. Rusu
{{text}}