Liga 1

Copos l-a iertat pe Răzvan de 500.000 de euro, dar nu l-a uitat: "Proiectul lui ne-a costat 12 milioane de euro!"

George Copos

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 19 iunie 2012

George Copos l-a prezentat pe Ovidiu Sabău ca fiind noul antrenor al Rapidului, însă a refuzat să dezvăluie modul în care s-a despărţit de Răzvan Lucescu.

Deşi n-a oferit detalii, surse autorizate au mărturisit pentru gsp.ro că patronul din Grant l-a iertat pe Lucescu junior de plata a 500.000 de euro, aşa cum prevedea contractul dintre cele două părţi.


"Îmi pare rău că Răzvan Lucescu a luat decizia de a pleca în Qatar. Se ştie respectul pe care îl port familiei Lucescu şi de aceea aş dori să nu spun nimic referitor la contractul pe care l-am avut cu Răzvan. Din păcate, sezonul trecut, în ultimele două săptămîni am pierdut tot, şi titlul, şi Cupa. Am făcut eforturi şi am cheltuit peste 12 milioane de euro pentru că am crezut în proiectul lui Răzvan Lucescu, dar asta e viaţa", a spus Copos.


Răzvan Lucescu a lăsat Rapidul în această vară, preferînd să plece în Qatar, la El Jaish. Copos a fost înduplecat de Mircea Lucescu şi a fost de acord ca Răzvan să nu-i mai plătească suma de jumătate de milion de euro.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.