Gabi Matei s-a accidentat iar la genunchiul la care a fost operat anul trecut. Cantonamentul s-a terminat pentru el, urmează iar recuperare.
Gabi Matei e blestemat! Transferat la Steaua acum un an, el a prins numai 6 minute în roşu şi albastru, în două meciuri!, şi acum s-a accidentat din nou. Abia revenise în urma problemelor pe care le-a avut la genunchi, că simte iar dureri.
La acelaşi genunchi la care a fost operat în toamna trecută! Ieri a ieşit din antrenament. "Mă doare cînd alerg", i-a zis lui Reghecampf. Antrenorul a insistat: "Încearcă să faci un antrenament mai uşor". Matei a continuat cu un program separat de al colegilor lui şi a rămas să alerge cu preparatorul fizic Horea Codorean.
După-amiază a făcut unele investigaţii şi staff-ul ia în calcul varianta să-l trimită azi la Bucureşti. Ar urma să facă în România analize şi recuperare. Continuă, practic, coşmarul început la sfîrşitul lunii august 2011. Matei s-a rupt atunci într-un joc cu Astra, la Ploieşti.
A început partida ca titular, dar s-a accidentat la genunchi şi a ieşit după doar cinci minute. Au urmat operaţia la ligamente, recuperarea la Bologna. Şi a mai apucat să joace doar un minut, pe 10 mai, la 1-0 în Ghencea cu Ceahlăul. Iar acum ia din nou pauză, fără să se ştie deocamdată cît va sta.
L-au testat înainte
Matei a făcut unele analize înainte să plece în cantonamentul din Austria şi investigaţiile au arătat că n-ar fi fost expus unei recidive la genunchiul accidentat. El şi-a petrecut, de fapt, întreaga vacanţă de vară la Bologna, la recuperare. Ruptura de ligamente din 2011 a fost urmată de o leziune musculară serioasă, pe care a suferit-o în primăvara asta, din cauza deficitului de masă musculară al piciorului accidentat.
Începe să semene cu Emeghara
Gabi Matei aduce cu Emeghara din cauza problemelor de sănătate şi prin prisma postului, ambii fundaşi dreapta. Nigerianul a costat un milion de euro, dar şi-a rupt de trei ori genunchii şi a necesitat un transplant de cartilagiu. Acum o jumătate de an a plecat de la Steaua şi nu şi-a mai găsit altă echipă din cauza istoricului accidentărilor, deşi înainte să se rupă era component al "naţionalei" Nigeriei.
600.000 de euro a plătit Steaua pe Gabi Matei (22 de ani) cînd l-a cumpărat de la Pandurii şi l-a prezentat drept "noul Dan Petrescu"
{{text}}