Fotbal   •   Nationala   •   NAŢIONALA U19

Contraexemplu pentru tricolorii mici » DISCIPLINĂ de armată în handbal. Două exemple uluitoare

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 20 iunie 2012

În alte sporturi, disciplina este principala trăsătură a participanţilor. Se întîmplă în handbal, sport de care tricolorii U19 au ce învăţa din plin! Două exemple incredibile:



Slovencele date jos din autocar

După meciul de Liga Campionilor dintre Oltchim şi Krim Ljubljana, de la Rm. Vîlcea, din 4 martie 2012, femeile de serviciu de la Sala Sporturilor "Traian" s-au plîns că slovencele au lăsat mizerie în vestiar. În momentul în care antrenorul Tonje Tiselj a auzit, s-a dus glonţ în autocar, unde echipa îl aştepta să plece spre hotel. A ordonat ca toată lumea să coboare, de la jucătoare la masori, doctor şi secunzi. "Toată lumea în vestiar, faceţi curat şi apoi vă întoarceţi!", a strigat Tiselj. Nimeni nu a scos nici o vorbă şi s-au conformat întocmai!



Au dat şi cu mopul!

Un alt episod incredibil s-a petrecut în luna mai, tot la sala "Traian" din Rm. Vîlcea, la meciurile amicale dintre România şi Coreea de Sud. Practic, după joc, femeile de serviciu nu mai aveau ce să facă în vestiar. "Nu am văzut niciodată aşa ceva, o echipă mai ordonată şi mai curată. Au trecut multe alte formaţii pe aici, dar coreencele le-au întrecut pe toate. Nu numai că strîngeau mizeria, dar dădeau şi cu mopul pe jos, să nu lase apă", au dezvăluit cîteva dintre femeile de serviciu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.