Echipa Sigma Olomouc, deţinătoarea Cupei Cehiei, a primit din partea UEFA interdicţia de a participa în Europa League, sezonul 2012/2013, din cauza implicării într-un caz de meci aranjat în 2009, a anunţat, miercuri, Federaţia Cehă de Fotbal
"Comisia de Apel a UEFA a decis că Sigma Olomouc nu poate participa în ediţia 2012/2013 a Europa League. Această hotărîre este definitivă", a anunţat FACR, într-un comunicat.
Comisia de Apel a UEFA s-a bazat pe concluziile Comisiei de Disciplină a forului ceh, care a penalizat, anul trecut, echipa Sigma Olomouc cu 9 puncte şi a amendat gruparea cu patru milioane de coroane (157.000 de euro).
Potrivit comisiei FACR, clubul din Olomouc a încercat să corupă jucători de la Bohemians Parga cu 300.000 de coroane (11.750 de euro), înaintea unui meci de campionat, disputat în mai 2009 şi cîştigat cu 3-0 de Olomouc, întîlnire cu miză pentru un loc în cupele europene.
Comunicatul nu precizează dacă gruparea Sigma Olomouc va fi înlocuită de un alt club ceh în Europa League.
sursa: Mediafax
{{text}}