EURO 2012

Cutremur » Jucătorii francezi s-au certat după 0-2 cu Suedia. Ribery a răbufnit primul

La CM 2010, Ribery (alături de Alou Diarra) s-a numărat printre sabotorii selecționerului de atunci, Raymond Domenech // Foto: Reuters

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Selecţionerul Laurent Blanc n-a ascuns incidentul: ”E bine că şi-au făcut reproşuri. Poate fi constructiv”.

Eşecul cu Suedia, 0-2, nu i-a fost fatal Franţei. Dar a provocat un adevărat cutremur în vestiarul "cocoşilor". Franck Ribery a fost primul care a răbufnit, supărat că anumiţi coechipieri n-au dat totul pe teren: "Unii poate s-au gîndit că merge şi cu jumătăţi de măsură. Şi nu s-au mai mobilizat".

Giroud şi Koscielny au recunoscut taifunul de la cabine, însă n-au intrat în detalii: "Ne-am făcut reproşuri unul altuia, într-adevăr. Dar ce-a fost a fost. Va rămîne între noi". Nici selecţionerul Laurent Blanc n-a negat: "Aşa se întîmplă cînd pierzi. Te încingi. Ne-am răcorit apoi repede, după un duş bun".

Însă el a încercat să vadă şi partea bună a celor întîmplate: "Nu e doar treaba antrenorului. Băieţii trebuie să-şi spună şi ei anumite lucruri. Poate fi ceva constructiv. Asta arată că echipa trăieşte, are reacţie".

"După ce-a fost în vestiar, sper să văd o reacţie şi pe teren, contra Spaniei. Dar în sensul bun al cuvîntului" (Laurent Blanc, selecţioner Franţa)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.