Sporturi   •   Altele   •   TENTATIVĂ DE SUICID

Gestul lui Adrian Năstase are corespondent şi în fotbalul românesc :O

Gheorghe Constantin a stat în pușcărie între aprilie 2009 și ianuarie 2010

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 21 iunie 2012

Toată România a fost şocată de modul în care Adrian Năstase a ales să evite să meargă la închisoare după ce a fost condamnat, de către completul de 5 judecători în dosarul "Trofeul calităţii", la doi ani de puşcărie cu executare.

A vrut să se împuşte în cap în locuinţa sa din Zambaccian în timp ce în casă erau deja doi executori, care îi înmînaseră ordinul de executare a pedepsei. Pînă la urmă, intervenţia acestora a evitat o tragedie şi Năstase s-a ales doar cu cîteva plăgi în zona gîtului.

Gestul fostului premier al României din perioada 2000-2004, de a-şi lua viaţa, are un corespondent şi în lumea fotbalului românesc, chiar la cel mai înalt nivel. Gheorghe Constantin "Vîlcea", fostul preşedinte al CCA, a încercat să se sinucidă la cîteva luni după ce a fost arestat.

El a povestit, după ce a fost eliberat, cum şi de ce a dorit să-şi ia viaţa, dezvăluind că a înghiţit un pumn de pastile, însă intervenţia medicilor penitenciarului l-a salvat. "A fost un moment de cădere după o perioadă de cîteva luni în care am stat acolo şi îmi pierdusem speranţa că pot să ies", a explicat gestul său Costică ”Vîlcea”.


Fostul şef al CCA a fost eliberat din arest după aproape 10 luni de detenţie, însă procesul în care e acuzat că a luat mită de la Cornel Penescu, fostul patron al lui FC Argeş, încă n-a avut parte nici măcar de un prim verdict, deşi s-au judecat peste 40 de termene.



Citeşte aici ultimele noutăţi în cazul Năstase.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.