La Petrolul din 2009, cînd a început ca antrenor şi a continuat ca managerul general, apoi director sportiv, Valeriu Răchită (42 de ani) a hotărît să se despartă cu clubul ploieştean. De vină sînt relaţiile tot mai reci avute după ce gruparea ”lupilor” a fost preluată de Florian Walter.
"Nu aveam altă soluţie. În contextul noii situaţii de la nivel local şi al schimbărilor care au intervenit la club, m-am simţit dat la o parte. Nu am ajuns să cer clemenţa nimănui, asta este răsplata pentru ce am făcut în ultimii trei ani”, a acuzat Răchită, potrivit ”Mediafax”.
El a adăugat: ”Oricum, plec cu fruntea sus şi cu satisfacţia că am reuşit într-un timp scurt să realizez la Petrolul obiectivele pe care mi le-am propus. Am pornit la drum cu un proiect la care mulţi nici nu cutezau să viseze şi sunt mulţumit că după mandatul meu am lăsat ceva în urmă. Am cîteva propuneri de a rămîne în fotbal, dar nu am luat nici o decizie în acest sens".
{{text}}