Fotbal   •   Liga 1   •   nu e impresionat de lot

Edi Iordănescu nu-l invidiază pe Reghe: "Steaua are un lot mai subţire decît anul trecut"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 21 iunie 2012

Edi Iordănescu, fostul secund al Stelei, nu e încîntat de schimbările petrecute la echipa din Ghencea în această vară.

"Steaua are un lot mai subţire ca anul tecut, au plecat mulţi jucători importanţi, Iliev, Geraldo, Bicfalvi sau Tatu. Important e ca, la începutul sezonului, Steaua să aibă un lot complet, posturile să fie dublate, iar jucătorii să fie compatibili cu sistemul folosit de Reghecampf", a spus Iordănescu la Dolce Sport.

Steaua i-a transferat pînă acum pe Dumitraş, Pintilii, Filip şi Rocha.

Edi a explicat şi de ce Reghe va avea probleme încă de la început: "Se află deja într-o situaţie grea. Are 25-26 de jucători în lot şi are deja diferenţe de pregătire fizică. Trebuie să-i aducă pe cei veniţi acum în cantonament la acelaşi nivel de pregătire cu ceilalţi".


7 stelişti care au fost convocaţi la naţională în dubla cu Elveţia şi Austria abia au ajuns în cantonamentul din Austria.

"Nu mai facem transferuri, lotul ăsta e. După 5-6 etape, vom vedea dacă mai avem nevoie de întăriri"

Gigi Becali, patron Steaua

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.