Fotbal   •   Liga 1   •   CS TURNU SEVERIN

Abia a venit că s-a şi remarcat: accident rutier cu rănirea unui coleg

Primorac a fost internațional croat de tineret. Ultima dată a jucat la Istra

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 23 iunie 2012

Este una dintre puţinele noutăţi, şi sigur cea mai importantă, din lotul cu care CS Turnu Severin începe pregătirile în vederea viitoarei stagiuni din Liga 1. Nu s-a prezentat la echipă decît de cîteva zile, dar a avut timp să se facă evidenţiat. Însă nu din punct de vedere sportiv.

Se numeşte Karlo Primorac şi este atacant croat. Evenimentul cu pricina s-a petrecut în oraş. Aflat la volanul unei maşini, în care se mai aflau doi coechipieri, Priomorac nu a acordat prioritate la o intersecţie şi a intrat în coliziune un alt autoturism care circula regulamentar. Din şoc, vehiculul fotbalistului a ricoşat într-un stîlp de electricitate, care s-a îndoit.

Primorac (28 de ani) a scăpat uşor, fără leziuni. În schimb, unul dintre colegi, Jawad, s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral minor şi cu o rană la mînă. A primit îngrijiri la spital, dar nu a necesitat internare.

Ambii şoferi au fost controlaţi cu alcooltestul, rezultatele fiind negative. Croatul a rămas fără permis de conducere.


Severineni se vor reuni duminică, urmînd să plece într-un cantonament la Herculane pînă pe 30 iunie. Al doilea stagiu al echipei antrenate de Marian Bondrea va fi între 2 şi 14 iulie, în Austria ori Slovacia. Printre posibilele adversare din ”amicale” s-ar putea număra AS Roma.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.