International   •   EURO 2012   •   ANGLIA - ITALIA, DUMINICĂ, ORA 21.45, ÎN DIRECT PE TVR1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Careul magic » Italia are 4 supravieţuitori dintre campionii mondiali din 2006. Pe ei contează în meciul cu Anglia

Pirlo (la minge) e italianul cu cele mai multe minute jucate în acest sezon la Juventus și "națională" // Foto: Reuters

Articol de Daniel Scorpie   —  duminică, 24 iunie 2012

Portarul Buffon, stoperul Barzagli, mijlocaşii Pirlo şi De Rossi compun coloana vertebrală a echipei care încearcă să repete traseul din Germania.

Au împreună o medie de vîrstă de peste 30 de ani. Trei dintre ei sînt colegi şi proaspeţi campioni cu Juventus. În total, au rămas doar 4 supravieţuitori ai campioanei mondiale din 2006. Buffon, Barzagli, Pirlo plus De Rossi reprezintă coloana vertebrală a squadrei lui Cesare Prandelli la acest turneu final.

Portarul de 34 de ani e veteranul lotului, avînd deja 15 ani la "naţională". Devenit căpitan după ce s-a retras Fabio Cannavaro, Gigi este inima vestiarului şi omul de încredere al selecţionerului. Pirlo, şi el titular în Germania, a ajuns regizorul Italiei, cu un gol şi 2 assisturi în grupe. "Un jucător minunat şi decisiv", l-a lăudat De Rossi.

Mijlocaşul Romei e soldatul de sacrificiu, distribuit jolly-joker în criză de efectiv: jumate stoper, jumate închizător. În ultima postură a jucat cu Irlanda, o dată cu refacerea lui Barzagli. Şi el promovat ca titular faţă de 2006, stoperul regenerat de Juve va duce greul cu Anglia.


308 selecţii adună cei 4 campioni mondiali, cu 20 mai multe decît toţi ceilalţi 19 din lotul "naţionalei" Italiei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.