Fotbal   •   Amicale   •   GAZ METAN

A doua înfrîngere pentru Gaz Metan în amicale. Vezi echipa folosită de Pustai

Ciprian Petre

Articol de Cosmin Prişcă   —  duminică, 24 iunie 2012

Aflaţi într-un stagiu de pregătire în Ungaria, medieşenii au susţinut în această seară al doilea test de verificare, în compania formaţiei Zakarpattya Ujgorod, din prima ligă ucraineană. Meciul a avut loc la Debrecen, locul de cantonament al gaziştilor, la final jucătorii pregătiţi de tehnicianul Cristi Pustai fiind învinşi cu scorul de 2-0.



“În meciul de ieri ca şi în cel de azi ne-a  interesat să-i vedem pe jucătorii tineri dar şi pe cei aflaţi în probe. De miercuri incolo vom juca mai compact,pentru că pînă acuma fiecare jucător a evoluat cîte 60 de minute”, a afirmat tehnicianul Cristi Pustai.



Gaziştii au început partida în formula: Buchta -Frăsinescu, Akaky, Muth, Zaharia - C. Gheorghe,  Breveld, Negru, Tahar, C.Petre - Lulalku iar după pauză au mai jucat Savin, Gaşpar, Hlinca, Petriş.



Următorul joc al medieşenilor va avea loc miercuri, adversari fiind slovacii de la Tatran Presov.



S-a întors Akaki

Împrumutat un sezon în Turcia,la formaţia de primă ligă Samsunspor, fundaşul Akaki Khubutia a ajuns sîmbătă seara la Debrecen,unde a făcut joncţiunea cu lotul pregătit de tehnicianul Cristi Pustai. Internaţionalul georgian a evoluat în 19 partide sezonul trecut şi a marcat un gol,însă la finalul sezonului trecut Samsunspor a retrogradat iar oficialii turci nu au mai activat clauza de cumpărare a fotbalistului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.