Liga 1

Reghe versus Stoicikov în Ghencea » Steaua va juca un meci amical de prezentare împotriva lui Litex Loveci

Articol de Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Meciul cu echipa bulgară, antrenată de fostul star al Barcelonei, va avea loc pe 15 iulie, pe stadionul Steaua.

Dinamo o aduce la Bucureşti pe FC Barcelona pentru un amical de 5 stele, iar Steaua va juca, tot într-o partidă de verificare în această vară, împotriva unei echipe antrenate de unul dintre cei mai mari fotbalişti care au evoluat vreodată pentru Barca. E vorba despre Hristo Stoicikov, care acum o pregăteşte pe Litex Loveci şi care a acceptat un joc amical împotriva roş-albaştrilor la jumătatea lunii viitoare.

Întîlnirea Steaua - Litex va avea loc pe 15 iulie, cu o săptămînă înaintea debutului în viitorul campionat al Ligii 1. Meciul se va disputa pe stadionul din Ghencea şi va fi prilejul cu care "militarii" îşi vor prezenta lotul pentru noul sezon, dar şi achiziţiile realizate: Rocha, Pintilii, Dumitraş şi Filip, dar şi pe Laurenţiu Reghecampf.

Perfectarea amicalului a fost posibilă datorită relaţiilor foarte bune pe care actualul antrenor al Stelei le are cu cei de la Litex, păstrate încă din perioada în care Reghe a jucat pentru gruparea bulgară, în sezonul 1998-1999.

Ce amicale de prezentare a avut Steaua în ultimii ani
Anul: Meciul
2009: Steaua - Genclerbirligi 0-0
2008: Steaua - AS Roma 3-1
2007: Steaua - Charleroi 1-1
2003: Steaua - Modena 0-0

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.