Liga 1

Mititelu dă în vileag primul nume mare din politică acuzat că a făcut jocurile lui Mircea Sandu!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 26 iunie 2012

În ziua în care a repurtat prima victorie importantă în lupta cu Federaţia Română de Fotbal, patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a făcut o declaraţie în care a oferit, pentru prima dată, numele unui politician care l-a susţinut pe Mircea Sandu şi care ar fi influenţat retrogradarea Craiovei.





"În sfîrşit, odată cu schimbarea puterii, s-a găsit şi o judecătoare, în speţă cea de la Curtea de Apel, care să nu se lase intimidată de Mircea Sandu sau de oamenii săi. A dat un verdict în concordanţă cu realitatea şi nu cu presiunile pe care le făcea Mircea Sandu pînă acum.



De fapt, vă şi spun cine e omul care în toţi aceşti ani l-a ţinut în braţe şi i-a făcut jocurile lui Sandu. E vorba despre Gabriel Oprea, el a fost unul dintre cei mai mari duşmani ai Universităţii", a declarat Mititelu la emisiunea Contraatac, de la GSP TV.



"Gabriel Oprea a fost cel care l-a apărat pe Mircea Sandu şi cel cu ajutorul căruia preşedintele FRF a făcut toate lucrurile şi a intimidat mulţi oameni, inlcusiv judecători. Acum, însă, gata, s-a cam terminat pentru ei", a adăugat patronul Universităţii.



Gabriel Oprea a fost ministrul Apărării Naţionale în Cabinetul Boc şi e unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai lui Traian Băsescu. Oprea e şi fondatorul UNPR-ului, formaţiune politică din care face parte şi Anghel Iordănescu, foarte bun prieten cu Oprea. Mai mult, unul dintre amicii lui Oprea e şi Gigi Neţoiu, acesta din urmă un adversar declarat şi înverşunat al lui Adrian Mititelu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.