Pentru prima oară în istoria baschetului românesc, o formaţie, CSM Tîrgovişte, va evolua în cea mai puternică competiţie intercluburi din Europa.
Acum un an, echipa de baschet feminin CSM Tîrgovişte nu se reinventase încă. Multiplă campioană a României, gruparea se desfiinţase în urma unei poveşti ciudate, în care se înlănţuiau orgolii politice.
Pe ultima sută de metri, gruparea din Tîrgovişte a fost înscrisă vara trecută în campionat. A fost un fel de "Tîrgovişte Phoenix", fiindcă gruparea de sub Turnul Chindiei a cîştigat Cupa şi campionatul ediţia 2011-2012.
Ieri, la exact un an de la reînfiinţarea echipei, Gabriel Boriga, preşedintele onorific al acesteia, a declarat: "Fac un anunţ care e important pentru oraşul nostru, pentru baschetul din România şi pentru tot sportul nostru: echipa CSM Tîrgovişte a fost admisă în Euroligă, o premieră pentru orice grupare de baschet din ţara noastră!".
Gabriel Boriga a manageriat în mai multe rînduri echipa de baschet feminin din Tîrgovişte şi a cîştigat un nou mandat de primar al oraşului, la alegerile de la începutul lunii.
Euroliga feminină se compune din 21 de formaţii împărţite în 3 grupe de cîte 7 echipe. "Am fost acceptaţi pentru performanţele pe plan intern, 3 campionate şi 3 Cupe ale României, şi pentru parcursul din cadrul FIBA Cup, unde am ajuns în «sferturi» în sezonul 2009-2010. Şi pentru faptul că ne-am achitat obligaţiile faţă de jucătoarele pe care le-am avut", a declarat Ciprian Iugulescu, preşedintele executiv al CSM.
Deşi oficialii echipei din Tîrgovişte n-au vrut să dezvăluie detalii despre componenţa viitoarei echipe, se pare că noul antrenor al formaţiei va fi grecul George Dikeoulakos, cîştigător al FIBA Cup cu Athinaikos Atena în 2010, anul în care CSM Tîrgovişte a fost eliminată în "sferturi" de Dinamo Kursk. În sezonul recent încheiat, George Dikeoulakos a antrenat Fenerbahce Istanbul, echipă cu care a cucerit campionatul Turciei şi a obţinut locul 4 în Euroligă.
"Tîrgovişte va fi în această toamnă Mecca baschetului românesc" (Ciprian Iugulescu, preşedinte CSM Tîrgovişte)
"Vom întîlni formaţii care au în componenţă cel puţin două jucătoare care au evoluat în Womens NBA. Unde s-a mai văzut aşa ceva în România?" (Gabriel Boriga, preşedinte onorific)
2.200 de locuri pe scaune are Sala Polivalentă din Tîrgovişte
1 milion de euro sînt garanţiile financiare cerute de federaţia europeană echipelor din Euroligă
{{text}}