Dublul româno-suedez a avut un meci greu la debutul pe iarbă, cîştigînd toate cele trei seturi la tie-break, 7-6 (9), 7-6 (5), 7-6 (4) în faţa perechii ceho-slovace Dlouhy/Mertinak.
Horia Tecău şi Robert Lindstedt trebuiau să joace marţi. Ploaia şi programul încărcat au făcut imposibil acest lucru. Partida lor cu Lukas Dlouhy şi Michal Mertinak a fost reprogramată pentru miercuri. Dar la Londra a plouat din nou şi meciul lor din primul tur a fost trimis joi.
Ieri, au simţit în sfîrşit iarba sub picioare într-un meci cu miză pentru că antrenamentele au fost multe pe iarbă. Partida lor a fost programată prima, de la 11:30, ora locală.
"Avem o întîlnire foarte grea în primul tur", spunea Robert înainte de a ajunge la Londra. N-au fost vorbe de complezenţă pentru că atît el, cît şi Horia erau conştienţi că întîlneau un cuplu foarte puternic. Doi specialişti de dublu.
Tot înainte ca la Londra să se joace primele mingi suedezul spunea că e absurd să se gîndească la orice altceva decît la cîştigarea trofeului, dar că trebuie să învingă în primul meci ca să privească mai departe pe tablou. E normal să se gîndească la trofeu, mai ales că Robert şi Horia sînt finalişti la Wimbledon în 2010 şi 2011.
Ieri, s-a dovedit că vorbele spuse înainte nu au fost degeaba. Cehul şi slovacul au fost o pereche foarte tare. Horia şi Robert impunîndu-se în trei seturi, dar de fiecare dată la tie-break.
Un meci în care serviciul a fost decisiv şi în care s-au făcut doar două break-uri, cîte unul de fiecare pereche. Tecău şi Lindstedt au avut nouă oportunităţi de a cofisca serviciul adversarilor, în timp ce Dlouhy şi Mertinak doar patru. După două ore şi patruzeci şi cinci de minute, perechea româno-suedeză a cîştigat partida cu 7-6 (9), 7-6 (5), 7-6 (4).
Primul hop pe iarbă a fost trecut, urmează în turul doi învingătorii din partida Sergi Stakhovski/Dmitry Tursunov (Ucr/Rus)-Sanchai Ratiwatana/Sonchat Ratiwatana (Tha/Tha).
11-2 este raportul victorilor şi înfrîngerilor pe iarba de la Wimbledon pentru Horia Tecău şi Robert Lindstedt
ALTE ŞTIRI DE LA WIMBLEDON:
Paszek continuă
Tamira Paszek s-a calificat ieri în turul al treilea la Wimbledon. După ce miercuri a învins-o pe Caroline Wozniacki, eleva lui Andrei Pavel a trecut ieri de Alize Cornet, din Franţa, cu 6-2, 6-1. La conferinţa de presă de după meciul cu daneza ea a fost întrebată de relaţia specială pe care o are cu Pavel.
"Lucrăm foarte bine împreună. De la Strasbourg am reuşit să fim împreună timp de patru săptămîni în care am muncit foarte mult amîndoi, încercînd să dăm tot ce e mai bun. Lucrurile abia acum încep să se aşeze. Andrei e un tip incredibil, foarte calm pe teren, foarte pozitiv. El m-a făcut să merg mai departe cînd nu găseam nici o motivaţie, eram deprimată pentru că nu jucam foarte bine", a spus austriaca în vîrstă de 21 de ani.
Ceartă pe premii
Gilles Simon a spus că nu i se pare corect ca fetele şi băieţii să primească premii egale pentru că partidele lor sînt plictisitoare. Reacţiile nu aveau cum să nu apară. Sam Stosur a replicat: "Merităm acest lucru. Oamenii vin să ne vadă şi pe noi, şi la ei un meci de cinci seturi e uneori plicitisitor, la noi lucrurile sînt mai alerte pentru că se joacă după sistemul cel mai bun din trei".
Stacey Allaster, directorul executiv al WTA, a spus că nu poate să creadă că în zilele noastre cineva mai poate să gîndească aşa. "Cred că muncim la fel de mult ca băieţii pentru banii pe care-i cîştigăm", a spus Ana Ivanovici.
Limită la ţipat
WTA vrea să reducă ţipatul pe teren. Atfel că s-a discutat să se impună o limită de decibeli. "E momentul să scăpăm de ţipetele excesive pentru generaţiile următoare", a spus Stacey Allaster directorul executiv al WTA. Numărul de decibeli care va fi acceptat va fi stabilit în lunile următoare, apoi arbitrii vor avea în dotare aparate care să măsoare intensitatea ţipetelor, iar jucătoarele care nu respectă regulile impuse vor trebuie să rejoace punctul sau chiar vor fi sancţionate cu pierderea lui. Deocamdată acestea noi reguli vor fi testate la juniori. Maria Şarapova deţine recordul în materie de decibeli, cu un ţipăt care a atins pragul de 105.
Lider zdruncinat
Maria Şarapova a pierdut ieri un set în faţa bulgăroaicei Ţvetana Pironkova, dar pînă la urmă a reuşit să se impună cu 7-6 (3), 6-7(3), 6-0 şi s-a calificat în turul al treilea. Meciul s-a disputat în două zile, el începînd miercuri şi fiind întrerupt din cauza întunericului la 7-6 (3) şi 3-1 în favoarea rusoaicei.
Partida s-a reluat ieri şi s-a încheiat cu victoria liderului mondial. "Am simţit că am jucat două meciuri. Am vrut să încep foarte bine pentru că ştiam că am un break în faţă. N-a mers conform planului pentru că am servit foarte neîngrijit", a spus Şarapova. Rusoaica o va întîlni în turul următor pe Su-Wei Hsieh din Taipei.
Declaraţie de dragoste
Serena Williams şi-a declarat iubirea după ce a cîştigat în faţa Melindei Cyink cu 6-1, 6-4 în turul al doilea la Wimbledon. "Îmi iubesc serviciul şi iubesc să mă simt bine atunci cînd servesc", a spus americanca. Serena o va întîlni în turul următor pe Jie Zheng din China.
{{text}}