Anamaria Prodan are de rezolvat probleme serioase la U Cluj. Noul conducător al Universităţii a discutat azi cu preşedintele preşedintele Consiliului Judeţean pentru ca echipa să poată juca şi în sezonul viitor pe Cluj Arena
"Întîlnirea din această dimineaţă cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, a fost de bun-augur. Chiar dacă a preluat funcţia doar de cîteva zile, mi-a arătat că este un om deschis oricărei forme de colaborare cu Universitatea Cluj. Sînt probleme care trebuie preluate şi gestionate, dar deja preşedintele a dispus ca reprezentanţii Cluj Arena, Consiliul Judeţean şi noi să formăm o listă comună de propuneri, prin care echipa poate fi sprijinită.
Una dintre probleme este o datorie de aproximativ 30.000 de euro către Cluj Arena, acesta fiind costul oricărei organizări de meci acasă, incluzînd utilităţi, chirie etc. Sper că vom găsi soluţia ideală pentru ambele părţi, pentru că singură nu-mi voi permite să asigur această sumă la fiecare meci de pe teren propriu. Nu vreau să mă gîndesc şi nu cred că este o soluţie mutarea echipei în alte părţi, în care chiriile sînt modice, de vreo 1.000 de euro sau chiar locuri în care nu se plăteşte chirie. M-am liniştit puţin după această întîlnire, acum cheia se află la Consiliul Judeţean şi am încredere că ambele părţi vor fi mulţumite", a declarat Anamaria Prodan pentru Mediafax.
Din cauza datoriilor, U Cluj are conturile blocate, iar Anamaria Prodan a discutat azi această problemă cu directorul de la Finanţe Cluj: "Am fost la Finanţe să-mi deblocheze conturile, că altfel sînt terminată!".
{{text}}