International   •   EURO 2012   •   EURO 2016

Cine va urca pe Tour Eiffel? » Euro 2012 s-a terminat. Peste 4 ani, vor fi 24 de echipe în Franţa. Şansă şi pentru România!

Turnul Eiffel, emblema Parisului, are 324 de metri înălţime, a fost construit de Gustave Eiffel şi inaugurat pe 31 martie 1889

Articol de Theodor Jumătate   —  luni, 02 iulie 2012

Un om sărbătoreşte deja viitorul turneu final: Michel Platini. La competiţia din Hexagon ne-am putea califica şi de pe locul 3 în grupă.

Michel Platini. El a fost autorul schimbării majore la viitorul Euro. Preşedintele UEFA a vrut o competiţie cu 24 de "naţionale", aproape jumătate din federaţiile afiliate (53), şi a reuşit. Nu se ştie exact cum se vor califica echipele, nici cum vor trece de grupe la turneul final, dar Michel are soluţii pentru toate.

"Nouă serii în preliminarii, două formaţii calificate direct, la fel ca şi cel mai bun loc trei, plus baraj pentru ultimele patru participante de pe poziţia a treia. Iată o variantă!", spune Platini. Pentru "tricolori", ar fi perfect. Probabil că în 2016 vom fi la marea sărbătoare.

Controversă a fost şi cu gazda acestei întreceri. Franţa a cîştigat organizarea la un singur vot în faţa Turciei (7-6), cel care ar fi dirijat totul din umbră fiind chiar preşedintele. Cînd i s-a reamintit că "Euro 2008 s-a desfăşurat în Elveţia, ţara lui Sepp Blatter, iar Euro 2016 va fi în Franţa, ţara lui Michel Platini", fiind întrebat dacă "acesta este trendul", oficialul a răspuns: "Cînd va fi un preşedinte turc, atunci Turcia va găzdui şi ea un turneu important".


"În acest an, România, Norvegia, Scoţia, Belgia au rămas în afara Euro şi îmi pare rău. Creşterea numărului de echipe a fost cerut de federaţii" (Michel Platini, preşedinte UEFA)

"La Euro 2016 vom avea mai multe calificate, mai mulţi suporteri, sponsori fericiţi şi mai puţini selecţioneri concediaţi" (Michel Platini, preşedinte UEFA)

31 de zile ar dura viitorul Euro, care va fi organizat de Franţa în iunie-iulie 2016

51 de meciuri ar avea turneul final din 2016, cu 20 mai multe decît CE 2012


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.