Din urmă nu vine nimeni cu pretenţii pentru primul "11". Aseară, contra campioanei Bulgariei, New Dinamo a arătat foarte prost
Dario Bonetti insistă cu tinerii pentru a şti dacă se poate baza pe cineva în viitorul sezon, dar viitorul, deşi talentat, poate suna bine cel mai devreme peste un an, doi. Cu Axente vîrf şi cu Alex Curtean ori Matei la susţinere, roş-albii au încheiat prima repriză fără nici un şut pe poartă! Plus un joc haotic, fără posesie. Şi cum bulgarii au presat continuu, a fost de ajuns ca Raphael Stănescu să paseze eronat la adversari, iar Gargorov a punctat cu un lob de efect: 0-1!
Click aici pentru o galerie FOTO de la meci!
Curtean, utilizat ca mijlocaş central, s-a sufocat între bulgari, fiind evident că locul său este în bandă. Cu Marius Ioniţă şi Dobrosavlevici în centrul defensivei după pauză, Dinamo a simţit fiori reci la fiecare ofensivă a lui Ludogoreţ.
Click aici pentru rezumatul VIDEO!
Puţine plusuri
Bulgarii au mai punctat de două ori prin Gargorov şi Ivanov, la două nesincronizări în apărare, ce l-au lăsat fără replică pe Bălgrădean. De plusuri clare nu se poate vorbi. Doar că Selagea şi Matei au continuat jocul relativ bun şi constant din partidele de verificare, de la ei venind pasele de calitate şi aseară. Andrei Cristea poate fi trecut şi el la bile albe, la primul meci după revenirea de la Karlsruhe mişcîndu-se bine. Ţucudean a spălat din imaginea ştearsă pe final, cînd a marcat dintr-un penalty obţinut tot de el.
Ca o concluzie, Dinamo poate emite pretenţii la titlu numai dacă bagă prima echipă, eventuale accidentări sau suspendări putînd fi acoperite momentan doar cu transferurile unor fotbalişti cu experienţă.
Dinamo - Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria, 1) 1-3
Au marcat: Ţucudean (82) / Gargorov (19, 52), Ivanov (55)
Dinamo: Bălgrădean - Homei (A. Cristea, 46), M. Mureşan (M. Ioniţă, 46), Dobrosavlevici, Pulhac - Selagea - C. Matei (A. Roman, 70), L. Rus, Curtean, R. Stănescu (Buia, 56) - Axente
(Ţucudean, 46)
Strătilă are tendinită
La antrenamentul efectuat în sala de forţă de ieri, Sorin Strătilă s-a ales cu o tendinită, fiind trecut imediat pe mîna doctorilor. Lui Strătilă i-a fost imobilizat piciorul într-o atelă, însă în cîteva zile va putea reveni la antrenamente.
Moţi şi-a recuperat şosetele
Cosmin Moţi şi-a revăzut ieri coechipierii la o săptămînă de la despărţirea de Dinamo. Fundaşul de 27 de ani a fost titular la Ludogoreţ, iar înainte de meci s-a pupat cu toţi roş-albii: "Ce faceţi, foşti colegi, totul e bine?". Moţi a apelat la masorul echipei înainte de meci, rugîndu-l să-i aducă şosetele şi ghetele, pe care le uitase cînd a plecat la Ludogoreţ.
"Pentru ca tinerii să capete experienţă ei trebuie să joace. Stîng pe margine nu vor progresa niciodată. Tocmai din acest motiv am şi jucat atît de multe amicale"
Dario Bonetti, antrenor Dinamo
"Concurenţa e mai mare ca oricînd, mai ales în atac. În ciuda a tot ce se spune, atmosfera e excelentă la Dinamo"
Dario Bonetti, antrenor Dinamo
"Nu mă aşteptam să joc aşa devreme împotriva fostei mele echipe, la care am petrecut 7 ani extraordinari. Le urez baftă, iar eu îmi doresc să prind cu Ludogoreţ grupele Ligii Campionilor"
Cosmin Moţi, fundaş Ludogoreţ
{{text}}