International   •   EURO 2012   •   COMPARAŢIA CAMPIOANELOR

Stăpîna istoriei » Este Spania cea mai bună ”naţională” all-time?

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 04 iulie 2012

Conform sondajului FIFA de pe Twitter, 70 la sută dintre fani cred că autoarea ”triplei de aur” CE-CM-CE e peste Brazilia lui Pele, Olanda lui Cruyff şi RFG-ul lui Beckenbauer

Al treilea titlu cucerit în patru ani, două europene şi unul mondial, a trimis Spania în Olimpul fotbalului. Performanţa reuşită în premieră de Furia Roja a născut deja o dezbatere: este trupa lui Casillas, Xavi şi Iniesta, ca să-i cităm doar pe cei trei favoriţi la "Balonul de Aur", cea mai bună din întreaga istorie?



Sondajul lansat de FIFA pe contul de Twitter a oferit un răspuns afirmativ şi ferm. 70% dintre fani cred că Furia Roja 2008-2012 n-are rivali. Şi pe cine ar depăşi? Brazilia lui Pele, Didi şi Vava, campioana mondială din 1962. Mannschaftul anilor '70, cu Beckenbauer şi fabulosul bomber Gerd Muller, autor a 68 de goluri în 62 de partide. Olanda lui Cruyff 1974, creatoarea fotbalului total. Şi Ungaria '54 a lui Puskas, ce a inventat vîrful fals, Hidegkuti, mult înainte de Fabregas.



"Sportul este simptomul modernităţii unei ţări. Înainte, puştii şi antrenorii noştri trebuiau să emigreze. Acum vine lumea să ne vadă pe noi"

Vicente del Bosque, selecţioner Spania





15 trofee a cucerit Spania la nivel de echipe naţionale (inclusiv de juniori) şi cluburi din 2007, de cînd Platini a fost ales preşedinte la UEFA



34 de atingeri şi 38 de secunde a durat acţiunea la care au participat 9 jucători, finalizată cu golul de 1-0 al lui David Silva în finala cu Italia



3 jucători din lotul lui Del Bosque vor juca la Olimpiada de la Londra: Jordi Alba, Javi Martinez şi Mata



Somaţi să doneze primele!

Spaniolii s-au mobilizat pe net şi au strîns peste 100.000 de semnături într-o petiţie solicitînd ca elevii lui Del Bosque să doneze în scopuri caritabile primele pentru titlul european. Furia Roja cîştigă 23 de milioane de euro de la UEFA şi fiecare jucător 300.000 de euro, cu 86 de mii peste bonusul din 2010.



SPANIA 2008-2012

Dublă campioană europeană şi campioană mondială (4-3-3)

Casillas - Arbeloa, Pique, Ramos, Alba - Xavi, Busquets, Xabi Alonso - David Silva, Fabregas, Iniesta

Antrenor: Vicente del Bosque



RFG 1974

Campioană mondială (4-3-3)

Maier - Vogts, Beckenbauer, Schwarzenbeck, Breitner - Overath, Bonhof, Grabowski  - U. Honess, G. Muller, Holzenbein

Antrenor: Helmut Schon



OLANDA 1974

Vicecampioană mondială (4-3-3)

Jongbloed - Suurbier, Haan, Rijsbergen, Krol - Jansen, Van Hanegem, Neeskens - Rep, Cruyff, Rensenbrink

Antrenor: Rinus Michels



BRAZILIA 1962

Campioană mondială (4-2-4)

Gilmar - Djalma Santos, Bellini, Orlando, Nilton Santos - Zito, Didi - Garrincha, Vava, Pele, Zagalo

Antrenor: Vicente Feola



UNGARIA 1954

Vicecampioană mondială (3-2-3-2)

Grosics - Buzanszky, Lorant, Lantos - Boszik, Zakarias - Toth, Hidegkuti, Czibor - Kocsis, Puskas

Antrenor: Gusztav Sebes

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.