Adrian Mititelu a promis ca renunţă la toate procesele şi pretenţiile financiare dacă Mircea Sandu vorbeşte cu prietenul Platini ca echipa să fie înscrisă în Champions League.
Piţurcă ar fi dispus să se întoarcă la Craiova şi să cîştige campionatul, numai dacă Mititelu va obţine de la FRF un avantaj de 66 de puncte.
Mititelu îşi va vinde la licitaţie ochelarii de soare pe care i-a purtat la aflarea sentinţei.
Vînzătorii de seminţe îi vor cere daune materiale lui Mircea Sandu şi Mitică Dragomir pentru etapele în care Craiova a fost suspendată pe nedrept.
Imediat după pronunţarea sentinţei, ambulanţa a fost chemată la Mircea Sandu, care s-a fript cu grătarul din curte, suferind arsuri minore.
Fraţii Costea se vor antrena cu Steaua, dar vor juca pentru Craiova .
Mircea Sandu şi Mitică Dragomir vor fi obligaţi să presteze ore în folosul fotbalului românesc.
Pentru a evita furia fanilor, Comitetul Executiv a decis ca Universitatea Craiova să joace meciul de prezentare cu porţile închise.
Mircea Sandu îl acuză pe Mititelu că a folosit dovezi plagiate, cunoscute şi susţinute de toţi cei cu bun simţ implicaţi în fotbalul românesc.
Ca un semn al victoriei, Mititelu va purta, în loc de ochelari de soare, lentile de contact.
Comitetul Executiv va propune ca Craiova să joace în Liga 1 doar meciuri de pregătire.
{{text}}