Sporturi   •   Ciclism   •   TURUL FRANŢEI

Patru mărturii grele împotriva lui Lance Armstrong! :O

Lance Armstrong (foto: reuters)

Articol de Mitică Docan   —  joi, 05 iulie 2012

Patru foşti coechipieri ai americanului Lance Armstrong au oferit mărturii anchetei desfăşurate de USADA împotriva septuplului campion de Tur al Franţei şi ar putea fi suspendaţi pentru şase luni pentru folosirea de substanţe interzise. De asemenea, un director sportiv al unei echipe de calibru din plutonul mondial se alătură acuzării

George Hincapie, Levi Leipheimer, Christian Vande Velde şi David Zabriskie, foşti coechipieri ai lui Lance Armstrong în perioada pe care americanul a petrecut-o în plutonul profesionist între 1998 şi 2010, au mărturisit că l-au văzut pe acesta folosind substanţe interzise. Cei patru participă în Turul Franţei şi ar putea fi suspendaţi de USADA pentru şase luni, scrie pe prima pagină De Telegraaf. Toţi cei patru rutieri americani au ales să nu participe la Olimpiadă în mod misterios, făcînd anunţul cu doar cîteva săptămîni înainte ca întrecerea din Londra să ia startul.



Jonathan Vaughters, directorul sportiv al celor de la Garmin, este şi el implicat în procedurile USADA. Vaughters a fost coechipier cu Armstrong un singur an, în 1999, în anul primului Tur cîştigat. Nu se ştie, deocamdată, dacă şi el va fi afectat de vreo sancţiune.



EPO, testosteron, transfuzii sangvine! Lance Armstrong, acuze NOI de dopaj sistematic

Agenţia Anti-Doping din Statele Unite (USADA) l-a acuzat pe Lance Armstrong de dopaj sistematic în perioada în care a cîştigat Turul Franţei de şapte ori! Într-un raport de 15 pagini pe care USADA l-a trimis lui Lance Armstrong şi care a fost dezvăluit de Washington Post, rutierul american a fost acuzat că a returnat valori suspecte la probele sangvine din 2009-2010, "valori ce indică sînge manipulat cu eritropoetină şi/sau transfuzii sangvine", dar şi că ar fi dezvoltat o adevărată uzină de dopaj în perioada de glorie, 1998-2005.



Lui Armstrong i-a fost interzisă orice activitate în sportul profesionist, inclusiv concursurile de triathlon, probe cărora s-a dedicat imediat după ce a părăsit pentru a doua oară ciclismul.



Raportul USADA face referire din nou la celebrul doctor Michele Ferrari, alţi doi doctori (luxemburghezul Pedro Celaya şi  spaniolul Luis Garcia del Moral), un antrenor (elveţianul Pepi Marti) şi belgianul Johan Bruyneel, directorul sportiv al echipelor US Postal, Discovery Channel, Astana şi RadioShack, echipe în cadrul cărora a activat Lance Armstrong.





Pierde cele 7 Tururi?

În ciuda faptului că regulamentul Agenţiei Mondiale Anti-Doping prescrie faptele cu o vechime mai mare de opt ani, USADA consideră anumite cazuri speciale şi le tratează după propriul regulament. Aşa a fost situaţia în cazul alergătorului Eddie Hellebuyck, care a mărturisit că s-a dopat în 2001 şi a văzut cum toate rezultatele îi sînt anulate.



În raportul USADA nu este menţionată nicio sancţiune specifică pe care forul naţional o va cere, dar "o sentinţă care să baneze persoanele implicate, pe viaţă, ar putea fi luată"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.