International   •   Campionate   •   CM 2022

Mondialul din Qatar în pericol! De unde iau arabii 130 de miliarde de dolari?

Spectaculosul proiect pentru "Doha Port Stadium", arena ce ar urma să fie realizată pe o peninsulă // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate   —  sâmbătă, 07 iulie 2012

Emiratul liliputan arab, care plănuieşte investiţii-mamut, voia să se şi împrumute. Însă problemele băncilor europene l-ar putea forţa la o soluţie de urgenţă.

S-ar gîndi cineva că emiratul qatariot, considerat de Forbes cea mai bogată ţară (după PIB per capita), ar putea avea dificultăţi să găsească bani pentru a organiza CM 2022? Şi totuşi, grijile există.

Arabii plănuiesc investiţii în infrastructură de 130 de miliarde de dolari, inclusiv în perspectiva turneului final: stadioane, port nou, autostrăzi, linii de tren şi metrou... Numai că băncile lor sînt supraîncărcate de cereri, într-un moment cînd creditele acordate depăşesc deja sumele din depozite, susţine ziarul francez L'Equipe.

Pe acest fond, organizatorii Mondialului se gîndiseră la împrumuturi de la băncile europene, dar criza Bătrînului Continent le-ar putea răsturna calculele. În caz extrem, numai fondul suveran qatariot ar salva situaţia. Cu un sacrificiu însă: "Cele 30 de miliarde $ prevăzute de Qatar pentru investiţii în străinătate în 2012 vor rămîne pe loc".


43 de miliarde de dolari (35 de miliarde de euro) ar urma să investească emiratul Qatar pentru CM 2022

1 este locul ocupat de Qatar în topul global din 2011 potrivit PIB-ului pe cap de locuitor: 102.943 $

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.