Fotbal   •   Liga 1   •   PANDURII TG. JIU

VIDEO În sfîrşit, primul amical » Pandurii au fost puşi iar la colţ de ucraineni. Şi veste bună pentru Gardoş: a reintrat Băcilă

Cosmin Băcila a jucat iar după o pauză de 9 luni

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 07 iulie 2012

Pandurii tot au necazuri cu echipele ucrainene. Dacă Arsenal Kiev le-a dat ”ţeapă” uitînd de partida amicală care era prevăzută marţea trecută, în schimb Krivbas Krivoi Rog a venit la testul din Austria, dar a şi cîştigat cu 2-0.

În meciul disputat la Feldbach, primul al oltenilor din stagiul austriac, antrenorul Petre Grigoraş s-a bazat la start pe Mingote - Unguruşan, Rusu, Mamele, Vlad - Nistor, Ignea, Răduţ - Grigoraş, Matulevicius, Maxim. Am mai jucat Lazar, Băcilă, Rada, Cojoc, Ibeh, Lupu, Cristea. Următorul amical e azi cu SV Horn (liga a II-a austriacă), iar duminică va fi jocul cu Kecskemeti TE (locul 5 în Ungaria).

Duelul cu Krivoi Rog a avut o importanţă specială pentru Cosmin Băcilă. Mijlocaşul Pandurilor a disputat primele minute după grava accidentare suferită în septembrie 2011, cînd a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu în urma unei intrări criminale a stelistului Florin Gardoş. Vezi AICI acel incident.

”A fost un meci bun pentru echipa noastră, care este la începutul cantonamentului. Jucătorii au avut un angajament bun. Cel mai important a fost că nu am avut nici un jucător accidentat după acest joc“

Robert Bălăeţ, director sportiv Pandurii


”Avem o mare problemă: jucătorii au sosit pe rînd în cantonament. Nu ştiu sigur care e treaba cu vizele, de ce nu s-au rezolvat. Ibeh a ajuns cu întîrziere, abia marţi, la fel şi Matulevicius, sper să vină cît mai repede şi Viera pentru că el n-a sosit nici pînă acum. Deci nu e o situaţie chiar plăcută să nu ai toţi jucătorii la dispoziţie şi să pierzi zile bune de antrenament”

Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.