Roger Federer a cucerit ieri pentru a şaptea oară Wimbledonul, egalîndu-l pe Pete Sampras la numărul de trofee londoneze În finală, elveţianul a trecut de Andy Murray cu 4-6, 7-5, 6-3, 6-4 şi de azi redevine numărul unu mondial!
Dacă ar fi să alegi un loc unde să cîştigi încă un trofeu de Mare Şlem, ce ai alege, dragă Roger? Nu, nu e nevoie să răspunzi, o fac în locul tău tribunele care au ţinut cu adversarul tău, dar care au ştiut să-ţi aprecieze şi să-ţi aplaude măiestria. Nici nu putea fi loc mai bun decît aici, pe iarba asta verde, atîta cîtă mai e după două săptămîni.
Locul unde a început totul pentru cel care erai atunci, în 2003, un tînăr de aproape 22 de ani, cu coadă şi un şirag de mărgele la gît. Locul în care te-ai lăsat prima dată pe genunchi şi ai eliberat primele lacrimi. Locul în care ai revenit an de an, tot mai rafinat, mai stilat, mai stăpîn pe tine şi pe ceea ce puteai oferi pe teren.
Jocul anilor
Locul care te priveşte acum, la aproape 31 de ani, cu aceiaşi ochi plini de admiraţie. S-au schimbat multe, spui tu şi ai dreptate. Acum nu mai ai plete şi mărgelele au zburat, pitite prin vreun fund de sertar. Eşti un bărbat frumos, semeţ, cu două fetiţe în loja ta care se bucură pentru tine, deşi nu prea înţeleg de ce. Eşti însă acelaşi jucător minunat, versatil, maiestuos, capabil să scoată bijuterii dintr-o banală rachetă de titan.
Era prima finală la Wimbledon pentru tine după acel maraton din 2009, cînd l-ai învins pe Andy Roddick cu 16-14 în decisiv. Acum îl ai în faţă pe Andy Murray şi, nu te supăra, multă lume îl va prefera pe el. Are 25 de ani, alte trei finale de Mare Şlem jucate fără să cîştige vreuna şi un munte de istorie pe umeri. Deja a urcat pînă în vîrf, atingînd finala, mai rămîne să înfigă steagul şi gata!, 76 de ani de pustiu sînt anulaţi.
Început de gheaţă
După cum începe meciul, chiar pare posibil. Parcă îţi tremură un pic mîna, Roger. Să fie emoţia întoarcerii pe teritoriul cunoscut sau faptul că Andy e mai agresiv decît te-ai fi aşteptat? Nu contează, e abia prima fază a ceva ce poate dura mult mai mult. Recuperezi break-ul, dar tot pierzi primul set, 4-6. Murray dă mingile înapoi cu un plus de agresivitate, e pe tot terenul, pregătit să-şi facă rolul de salvator naţional în care a fost distribuit din oficiu.
Apoi lucrurile se schimbă. Tu ştii cum să faci asta mai bine decît oricine. Să apeşi pe pedală atunci cînd trebuie. La 6-5, pe serviciul advers, spre exemplu. Îţi iese foc din rachetă, mingea ţipă, iarba se fereşte, e 7-5 şi meciul trăieşte un nou început, s-a redus la un două seturi din trei. Şi începe să plouă. Trece jumătate de oră pînă se închide acoperişul. La reluare, tu eşti proaspăt, decis, vioi, Andy se chinuie să-şi facă serviciul. E tot mai defensiv, a pierdut scînteia, iar tu inventezi lovituri magice, efecte şi unghiuri incredibile, dai şi cu dreapta, şi cu reverul într-o adevărată frenezie.
Cînd totul se întîmplă
Adversarul tău e pe jos de trei ori în interval de cîteva minute. E un soi de predare simbolică, pentru că el încearcă pînă la final, dar ceva, undeva, străluceşte doar pentru tine. Vin două seturi clasice, cu cîte un singur break, 6-3, 6-4, şi lumea verde e din nou a ta. Se închide cercul. Eşti din nou în genunchi, nevenindu-ţi să dai crezare ochilor, lacrimile se foiesc să-şi facă loc. Ce bucurie, ce eliberare!
Andy e distrus, abia poate lega trei propoziţii printre lacrimi. Îl înţelegi, şi tu ai plîns, şi la victorie, şi la înfrîngere, e un semn al bărbaţilor puternici. Înseamnă că simţi, că trăieşti, că-ţi pasă. Tu vorbeşti, ca de obicei, echilibrat, perfect. Fetiţele aplaudă în tribună, se distrează cînd se văd pe ecranele din arenă. E un alt moment pe care nu-l vei uita niciodată.
Al şaptelea titlu la Wimbledon, l-ai egalat pe eroul tău, Pete Sampras. Al 17-lea trofeu de Mare Şlem, mai multe decît oricare jucător. Şi vei reveni pe primul loc al clasamentului mondial, acolo unde nu mai fuseseşi din 6 iunie 2010. "Totul s-a legat, nu e un cadou", spui. Da, toate se întîmplă cu un motiv. Şi motivul acela eşti tu.
285 de săptămîni petrecuse Roger Federer pe prima treaptă a clasamentului mondial, cu una mai puţin decît Pete Sampras, pe care acum îl va depăşi
17 trofee de Mare Şlem are elveţianul în palmares, doar cîteva jucătoare avînd mai multe decît el: Margaret Court 24, Steffi Graf 22, Chris Evert şi Martina Navratilova cîte 18
{{text}}