Pe site-ul ediţie.ro a apărut somaţia Universităţii Craiova care a cerut astăzi celor de la FRF şi LPF, prin biroul executorului judecătoresc, să pună în executare sentinţa nr 4230/25.06.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În această somaţie clubul a solicitat ca în termen de 3 zile să fie repus în drepturi. Dacă cele două entităţi nu se vor supune acestei somaţii, ele vor suporta consecinţe penale, civile şi materiale. Mai mult, Craiova cere să îi fie înapoiaţi cei 38 de jucători care au devnit liberi de contract atunci cînd clubul a fost dezafiliat, anunţă Ediţie.ro.
Aceştia dau exemplu contractul încheiat de Silviu Lung cu Universitatea Craiova, cererea formulată de jucător pentur a deveni liber în urma excluderii clubului, dar şi hotarîrea CNSL a FRF în cazul lui Silviu Lung.
Vezi aici întreg comunicatul celor de la Universitatea Craiova!
{{text}}