JO 2012

Ce mănîncă olimpicii » Dieta zilnică a unui sportiv trebuie să conţină între 3.000 şi 3.500 de kilocalorii

+5 Foto
Merve Aydin // Foto: Reuters

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cîte farfurii are în faţă un luptător şi cîte o alergătoare de 800 de metri? Multe, dar încărcate cu mîncăruri variate. Nu lipsesc apa, laptele şi sucurile.

De cîte ori nu ne-am întrebat cum arată mesele sportivilor! E clar că o maratonistă, care cîntăreşte doar 43-48 de kilograme nu mănîncă la fel ca un luptător de categorie mare, dar, surprinzător, numărul de kilocalorii nu diferă prea mult. Asta pentru că efortul este uriaş, indiferent de disciplină.

Reuters a realizat un fotoreportaj cu cîţiva reprezentanţi din echipa olimpică a Turciei, luînd drept exemplu o alergătoare de semifond, un aruncător de suliţă, o luptătoare, un halterofil şi un practicant de taekwondo.

Merve Aydin, alergătoare de 800 de metri, mănîncă în valoare de 3.000 de kilocalorii zilnic. Are un meniu destul de variat, supă, carne, legume, ouă fierte, orez, pîine neagră, cereale, fructe uscate, însă cantităţile sînt mici. Un pahar de suc şi două de lapte, plus o cantitate importantă de apă, cam 4 litri. "Muncesc mult şi ţin o dietă strictă", spune ea.

Tot 3.000 de kilocalorii are şi triplul campion mondial Bahri Tanrikulu, de la taekwondo. În afară de ouă, salate, fructe, puţină carne, legume şi brînză, el îşi suplimentează meniul cu susţinătoare de efort şi multivitamine.

Luptătoarea Elif Jale Yesilirmak, îşi ia caloriile din mai multe feluri de mîncare decît cei de mai sus. Tot 3.000. Ouă prăjite, măsline şi roşii la micul dejun, sandviş dintr-o chiflă cu seminţe, spaghete, fructe proaspete şi uscate, suc de fructe, iaurt. "În loc de carne prefer somonul", spune ea. "E mai sănătos. Şi beau multă apă, minimum 5 litri pe zi".

Suliţaşul Fatih Avan ajunge la 3.500 de kilocalorii. În afară de două feluri de carne, ou, caşcaval, măsline, salată, sandviş, orez, fructe, apare ceva ce ceilalţi sportivi nu aveau: desert. Trei bucăţele de baclava pentru atlet plus 3 pahare de lapte, unul de suc şi inevitabilii litri de apă.

De asemenea în categoria 3.500 de kilocalorii se găseşte şi halterofilul Mete Binay, care are cele mai multe farfurii pe masă. Şi carne, şi spaghete, ouă, orez, salată, prăjitură, multe fructe, sucuri, lapte şi apă, toate intră în meniul zilnic al sportivului. El obişnuieşte să bea două pahare cu lapte în timpul nopţii şi nu ratează niciodată un mic dejun. Cu puţin timp înainte de competiţie, el îşi suplimentează dieta cu vitamine.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.