Patronul ţine să joace Bălan în locul golgeterului din campionatul trecut. Reghecampf l-a preferat pe Raul în amicale.
Imaginea pe care a lăsat-o pregătirea din vara asta şi ideile lui Becali îi dau bătăi de cap lui Reghecampf. Antrenorul se loveşte deja de prima situaţie în care opţiunea lui nu coincide cu a patronului.
"Tibi Bălan în spatele vîrfului Rocha" e soluţia cu care Gigi crede că Steaua ar juca mai bine. Reghecampf l-a folosit mai des pe Rusescu pe acea poziţie în amicalele din Austria.
Stoichiţă, devenit contestatarul numărul 1 al lui Reghe, a emis aceeaşi părere după cel mai recent meci disputat de roş-albaştri, contra lui Aalen, o formaţie nou-promovată în liga a doua germană, pe care au bătut-o cu 2-1: "Jocul s-a schimbat în bine, evident, după ce a intrat Bălan. Mi se pare că nici nu ar mai fi nevoie de un număr 10 adus de altundeva, din moment ce există Tibi. El e potrivit mai ales în sistemul pe care-l foloseşte Steaua". Tot Stoichiţă a dezvăluit că Gigi şi apropiaţii lui au aceeaşi părere: "Am discutat despre asta cu un oficial al Stelei".
Rusescu a dat două goluri în amicale din postura celui de-al doilea vîrf, dar Bălan a fost mai prezent în joc atunci cînd s-a aflat pe teren. Tibi a salvat moralul echipei chiar în precedentul joc de verificare, cu Aalen, în care a pasat decisiv la reuşita de 2-1 a lui Rocha. Bălan, pe care Becali l-a criticat des că "nu mai are chef de fotbal", a fost campion cu Unirea Urziceni în 2009, însă a suferit după aceea din pricina accidentărilor. Acum are 8 luni în care nu s-a mai accidentat deloc.
A fost chinuit şi anul trecut
Pentru Rusescu n-ar fi o surpriză să înceapă sezonul ca rezervă. Acelaşi statut îl avea şi în vara trecută. Ronny Levy conducea atunci echipa şi fie nu-l folosea deloc pe Raul, fie îl trimitea mijlocaş dreapta. Rusescu s-a impus treptat ca titular şi a devenit golgeterul echipei, salvator în multe momente importante, aşa cum s-a întîmplat inclusiv în derby-ul cu Dinamo, la 3-1 în Ştefan cel Mare.
15 goluri şi 3 pase decisive a strîns Rusescu în sezonul trecut, cele mai bune performanţe ale unui stelist. Bălan a marcat de două ori şi a dat două asissturi
7 ani e diferenţa de vîrstă dintre Bălan şi Rusescu. Tibi are 31 de ani, iar Raul abia a împlinit 24 de ani
{{text}}