JO 2012

Ultimele răsturnări pe tatami » Fetele de la judo au intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru Jocurile Olimpice

Andreea Chiţu a reuşit calificarea la Londra după ce a cîştigat titlul european în 2012 // Foto: Lorand Vakarcs (Cluj)

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 16 iulie 2012

Alina Dumitru, Corina Căprioriu şi Andreea Chiţu se antrenează cu gîndul la aurul olimpic, toate fiind cotate cu şanse la podium.

"Atît de repede ne apropiem de Jocurile Olimpice încît avem impresia că timpul se comprimă şi nu ne mai ajunge pentru nimic", spune Florin Bercean, antrenorul lotului olimpic de judo al României. După o lună de zile la munte, în Poiana Braşov, pregătirea celor trei fete ce ne vor reprezenta la Londra, pe tatami, continuă la Cluj. Alina Dumitru, Corina Căprioriu şi Andreea Chiţu varsă litri de sudoare în sala de antrenament pentru a-şi îndeplini visul, o medalie olimpică.

La judo, fiecare şedinţă de pregătire începe cu obişnuitul salut Ritsurei, considerat a fi forma de respect manifestată pentru profesor şi parteneri, iar în cazul competiţiilor, faţă de juriu şi public. De cînd a cucerit aurul olimpic la Beijing, Alina Dumitru dă întotdeauna tonul la salut şi tot ea conduce exerciţiile de încălzire. Sportiva de doar 48 de kg este un exemplu de profesionalism pentru restul colegelor. Are degetele de la picioare bandajate, semn că rănile fac parte şi ele din marea performanţă.

Se feresc de accidentări

Florin Bercean stă cu ochii în permanenţă pe elevele sale şi le corectează la fiecare ezitare. Proiectările sînt partea spectaculoasă a antrenamentului, dar şi cea mai riscantă. O căzătură greşită ar putea duce la accidentări şi implicit ar pune în pericol participarea la concursul de la Londra. De aceea, Alina, Andreea şi Corina execută doar atacul, nu şi apărarea. Prizele Alinei sînt năucitoare, Andreea e agilă, iar Corina impresionează prin forţă.


"Eu zic că fetele sînt în regulă. Am povestit cu o fostă elevă de a mea, Ioana Aluaş, o veritabilă campioană, şi spunea că a făcut puţină mişcare cu fetele şi că le-a simţit foarte puternice. Eu mă bucur că vine cineva din exterior şi le vede aşa. Noi, antrenorii, care le urmărim zi de zi, sîntem mulţumiţi că ne îndeplinim obiectivul pe fiecare antrenament în parte, dar ştii cum e, un copil pe care îl vezi în fiecare clipă, nu-l vezi că şi creşte", susţine Bercean.

Multe antrenamente, puţin timp liber

Antrenamentele, cîte două în fiecare zi, sînt istovitoare, dar gîndul la o medalie olimpică mai alină din suferinţa fetelor. "Antrenamentele sînt foarte grele, e şi foarte cald cu kimonourile pe noi. Dar nu poate fi uşor, trebuie să ne fie greu aici şi uşor la concurs", afirmă Alina Dumitru. "Muncim foarte mult, muncim cu gîndul la o medalie, adorm de foarte multe ori cu gîndul la medalie", spune şi campioana europeană la 57 de kg, Corina Căprioriu.

În puţinul timp liber avut la dispoziţie "tricolorele" încearcă să se deconecteze de la importanţa Jocurilor. "Nu e neapărat vorba de relaxare, ci detaşare pot să spun. Mai mergi prin parc, te mai plimbi, mai citeşti o carte, asculţi muzică". Asta face Andreea Chiţu, cea care ne va reprezenta la 52 de kg. "Viaţa noastră este oricum puţin mai monotonă. În afară de antrenament, masă şi odihnă, mai scăpăm şi noi un pic prin mall", spune Corina.

"Mă simt pregătită, sper că acolo voi prinde o zi bună şi voi arăta ceea ce pot. Am încredere în mine şi în colegele mele şi consider că toate trei vom veni învingătoare de acolo" (Andreea Chiţu)


"În momentul de faţă am o gîndire pozitivă, sper ca acolo să nu se schimbe lucrurile şi să fiu foarte hotărîtă. Orice sportiv de înaltă performanţă îşi doreşte să ajungă la Jocurile Olimpice, iar să şi cîştige o medalie ar fi nemaipomenit" (Corina Căprioriu)

"Contează şi norocul fiecăreia dintre ele. Norocul face parte din marea competiţie. Trebuie să ai noroc la tragerea la sorţi, să ai o zi bună, să visezi ceva frumos noaptea, să bei un ceai potrivit dimineaţa" (Florin Bercean)



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.