Fotbal   •   Liga 1   •   luptă acerbă pentru primul loc

Cei 6 TITANI » Aşa arată echipele care promit să se bată la TITLU! Care e cea mai tare?

Dinamoviştii au arătat în Supercupă ca o echipă ce poate lupta la titlu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 16 iulie 2012

La finalul acestei săptămîni va începe o nouă ediţie de Liga 1, în care 6 echipe se anunţă a fi pretendente la titlu. Echipele de top din România au avut campanii de achiziţii foarte bogate şi promit să ofere o luptă spectaculoasă pentru primele locuri

Votează în sondajul de mai jos care e cea mai puternică echipă!

Reghecampf are mare încredere în atacantul Rocha şi a schimbat de asemenea şi în apărare, dar şi la mijloc, acolo unde a apărut Pintilii. Steaua lui Reghe a avut rezultate bune în amicale, ceea ce a i-a determinat pe suporteri să fie foarte optimişti pentru noul sezon.



Steaua(4-2-3-1): Tătăruşanu - Dumitraş, Chiricheş, Gardoş, Latovlevici - Pintilii, Bourceanu - Chipciu, Rusescu, Tănase - Rocha

Antrenor: Laurenţiu Reghecampf



Triumful dinamoviştilor din Supercupă a impresionat, mai ales după rezultatele foarte slabe din amicale. Bonetti a inovat aşezîndu-l pe Cătălin Munteanu în faţa apărării şi a lansat jucători ca Nica sau Boubacar.



Dinamo(4-1-4-1): Bălgrădean - Nica, Luchin, D. Grigore, Pulhac - C. Munteanu - C. Matei, Boubacar, Issa Ba, Alexe - Niculae

Antrenor: Dario Bonetti



Sabău a primit mai multe transferuri şi are un lot puternic pentru acest sezon. Goga, Ilijoski sau brazilianul Renan Silva promit să devină noile staruri din Giuleşti.



Rapid(4-2-3-1): Albuţ - Rui Duarte, M. Constantin, Oros, Bozovici - N. Grigore, Teixeira - Herea, Renan Silva, Goga - Ilijoski

Antrenor: Ovidiu Sabău

Campionii n-au arătat foarte bine în Supercupă, deşi s-au întărit cu cîteva piese. Un mijlocaş de creaţie pare a-i lipsi lui Ioan Andone.



CFR Cluj(4-4-2): Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Maftei, Sepsi - Deac, G. Mureşan, Vass, Valente - Sougou, Kapetanos

Antrenor: Ioan Andone



Porumboiu a schimbat neaşteptat antrenorul, dar i-a pus la dispoziţie lui Şumudică un lot foarte bun. Portarul spaniol Cobeno este un mare plus, iar linia ofensivă formată din Antal, Wesley şi Sînmărtean este greu de egalat în Liga 1.



Vaslui(4-2-3-1): Cobeno - Milanov, Celeban, Varela, Sălăgeanu - N. Stanciu, N'Doye - Antal, Wesley, Sînmărtean - Reis

Antrenor: Marius Şumudică



Mircea Rednic are probabil cel mai consistent lot de cînd antrenează. Cu jucătorii veniţi de la U Cluj, plus cîţiva de valoare găsiţi la Petrolul, Rednic poate ţinti primele locuri în noul sezon.



Petrolul(4-4-2): Bornescu - Achim, Szukala, Galamaz, Guilherme - Cristescu, Mustivar, Ad. Cristea, Boudjema - Grozav, Hamza

Antrenor: Mircea Rednic

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.