Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

"Cîinii", alertaţi de problemele medicale ale lui Issa Ba » Senegalezul nu ţine 90 de minute!

Articol de Eduard Apostol   —  joi, 19 iulie 2012

Problemele la genunchi ale senegalezului nu-i permit fotbalistului să reziste un meci întreg pe teren.

Văzut iniţial drept omul care să-l facă uitat pe Djakaridja Kone, senegalezul Issa Ba, 30 de ani, are probleme medicale ce nu-i permit, momentan, să poată fi o soluţie fermă, meci de meci, timp de 90 de minute. Închizătorul suferă de pe urma unor mai vechi dureri şi recidive la genunchi, astfel că nu poate rezista, la un ritm susţinut, pe durata unei partide întregi. De aceea jucătorul a şi fost menajat la unele antrenamente ale acestei săptămîni, iar prezenţa pe teren, mîine seară, la Severin, este pusă sub semnul întrebării.



"De văzut cum va rezista cînd se va acumula oboseala mai multor partide. Ar fi păcat de el şi de noi, fiindcă e un factor de echilibru în echipă, cel puţin aşa s-a văzut pînă acum", au declarat coechipierii lui Issa Ba.



Dacă africanul va mai avea dureri din cauza problemelor medicale, el ar putea ajunge din nou pe mîna doctorilor, însă fotbalistul a transmis conducerii şi colegilor că-şi asumă orice risc pentru a-şi duce mai departe cariera.



7.000 de euro este salariul lunar al lui Issa Ba la Dinamo, senegalezul fiind de acord imediat cu propunerile salariale ale "cîinilor"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.