Sporturi   •   JO 2012   •   FOTBAL

Staruri, puşti teribili, fotbal total! » Giggs, Cavani, Jordi Alba, Pato sau Neymar, ingrediente sclipitoare pentru spectacol la Olimpiadă

+2 Foto
Giggs (stîngă) n-a prins cu Țara Galilor nici un mare turneu, dar va juca pentru Marea Britanie la JO 2012, antrenat de Pearce (dreapta)

Articol de Gabriel Berceanu   —  joi, 19 iulie 2012

Cu două zile înaintea ceremoniei de deschidere Jocurilor Olimpice, sportul rege debutează la Londra: pe 25 iulie "naţionalele" feminine, apoi cele masculine, din rîndul cărora nu lipsesc Spania, Brazilia sau Marea Britanie

Cu 18 fotbalişti selecţionaţi, dintre care doar trei născuţi înainte de ianuarie 1989, cele 16 reprezentative calificate la Olimpiada londoneză vor da startul competiţiei. Se anunţă show total, cu jucători de la Barcelona, Inter, Arsenal, Manchester United sau Arsenal, departe de miza campionatelor şi banii din Liga Campionilor.



Anglia combinată şi Uruguay stelar

Cu un lot coordonat de Stuart Pearce, Marea Britanie se prezintă la Olimpiadă într-o formulă inedită, alături de fotbaliştii englezi apărînd şi cinci galezi: Taylor, Allen (Swansea), Bellamy (Liverpool), Ramsey (Arseanl) şi Giggs (Man U), care este şi căpitan! Gazdele se vor lupta pentru calificarea în sferturi cu Senegal, din lotul căruia nu lipsesc fotbalişti de peste 5 milioane de euro ca Papa Gueye (Metallist) şi Kouyate (Anderlecht), dar şi cu Uruguayul pregătit de Oscar Tabarez, care soseşte cu o echipă în care figurează Luis Suarez, Cavani sau Lodeiro!



Spania-Brazilia, ce finală ar fi!

Candidată la aproape orice trofeu fotbalistic pus în joc, Spania e pregătită de Luis Milla, fostul jucător al lui Real Madrid, şi prezintă o garnitură cu Mata şi De Gea, Muniain şi Javi Martinez, precum şi recentul campion european transferat de Barcelona, Jordi Alba. Ca să-şi crească şansele, Brazilia l-a trimis chiar pe selecţionerul primei reprezentative, Mano Menezes, alături de gaşca teribilă: Neymar, Pato, Hulk, Ganso şi Thiago Silva!



Dar Olimpiada se va dovedi şi o arenă de încercare pentru fotbalişti valoroşi din ţări care rareori ajung la marile turnee. E cazul hondurianului Figueroa (Wigan), bielorusului Kornilenko (Krilia Sovetov) sau gabonezului Aubameyang (St. Etienne).



Fotbalul masculin la Olimpiadă

Grupa A: Marea Britanie, Senegal, Emiratele Arabe Unite, Uruguay

Grupa B: Mexic, Coreea de Sud, Gabon, Elveţia

Grupa C: Brazilia, Egipt, Belarus, Noua Zeelandă

Grupa D: Spania, Japonia, Honduras, Maroc

- primele două clasate din fiecare grupă se califică în sferturi



Alţi fotbalişti de urmărit la JO 2012

Sturridge (Anglia-Chelsea), Dos Santos (Mexic-Tottenham), Mehmedi (Elveţia-Dinamo Kiev), Romulo (Brazilia-Spartak Moscova), Hegazy (Egipt-Fiorentina), Najar (Honduras-DC United), Kharja (Maroc-Fiorentina), Oriol Romeu (Spania-Chelsea)



6 stadioane vor găzdui fotbalul la Olimpiadă: City of Coventry, Hampden Park (Glasgow), St. Jame's Park (Newcastle), Millenium (Cardiff), Old Trafford (Manchester) şi Wembley (Londra)



11 august e data finalei la fotbal masculin care se va disputa pe Wembley



3 titluri au obţinut la Jocurile Olimpice "naţionalele" Ungariei şi Marii Britanii, lideri la capitolul trofee



75 de goluri în 32 de partide s-au marcat la Olimpiada 2008 cîştigată de Argentina lui Messi, Lavezzi şi Aguero

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.