Fanii rapidişti i-au întîmpinat cu răceală pe jucătorii transferaţi în această vară, dar şi pe Sabău
După o pauză de 4 ani, fotbalul european s-a întors în Giuleşti, iar bătrînul stadion ne-a arătat cît de mult i-a lipsit. Chiar dacă a fost primul meci al sezonului, partida nu s-a jucat cu casa închisă. Au fost totuşi în tribune 7.000 de fani, veniţi mai mult ca să-şi vadă favoriţii, avînd în vedere că cei din conducere n-au organizat în această vară un meci de prezentare.
Ca de obicei, cei din galerie au cîntat tot timpul, dar dacă în trecut aclamau de la început noile achiziţii, acum au fost mai rezervaţi. Singurii fotbaliştii cărora le-au scandat numele la încălzire au fost absentul Bozovici şi căpitanul Pancu. Toţi ceilalţi au fost ignoraţi, inclusiv Sabău. Mesajul a fost clar: "Arătaţi că ne meritaţi!".
{{text}}